Video Mama fetei de 12 ani, găsită ucisă în București, a fost luată de mascați la intrarea în România. Ea este audiată la Poliție

Data actualizării: Data publicării:
Untitled
Mama fetiței de 12 ani care a fost găsită ucisă în lada unei canapele aflată într-un apartament din București. Foto: captură video Digi24

Mama fetei de 12 ani care a fost ucisă într-un apartament din Capitală a ajuns în această dimineață, în București, la Secția Omoruri pentru a fi audiată. Femeia a fost repatriată din Spania și aseară a intrat în țară cu autocarul, pe la Vama Nădlac. De acolo a fost preluată de mascați și adusă în București.

Isabella Neagu, jurnalist Digi24: După un drum de mai bine de 6 ore și jumătate, femeia a ajuns în fața polițiștilor de la Serviciul Omoruri, unde este audiată. Aceasta a sosit noaptea trecută în Vama Nădlac cu un microbuz, iar de acolo a fost preluată de autoritățile din România. 

Nu este pentru prima dată când ea dă declarații în fața polițiștilor din România, însă, în urmă cu câteva zile, a făcut asta prin intermediul unui apel video. Atunci, femeia ar fi declarat despre ziua în care presupune că fata ei a dispărut știe doar că a plecat pentru o scurtă perioadă din casă și a lăsat-o pe cea mică în grija concubinului iar în momentul în care s-a întors femeia spune că l-a întrebat pe bărbat unde este fata iar acesta i-a răspuns că a plecat la tatăl său natural și mama spune că nu a verificat dacă cele spuse sunt sau nu adevărate. 

Rămâne un dosar extrem de complex, cu multe semne de întrebare, și știm că principalul suspect este concubinul femeii, care are pe numele său un mandat de arestare în lipsă în acest moment.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro