Mama poliţistului Bogdan Gigină: Gabriel Oprea nu cunoaşte sensul cuvântului „demnitate”

Data publicării:
oprea

Carmen Gigină, mama poliţistului Bogdan Gigină, spune că Gabriel Oprea nu cunoaşte sensul cuvântului „demnitate”, după ce fostul ministru de Interne, a declarat luni la Direcția Națională Anticorupție că a fost vorba despre „o tragedie” peste care încearcă să treacă cu „demnitate”.

oprea

Mama polițistul Bogdan Gigină a postat un mesaj pe Facebook după ce fostul vicepremier a declarat că va trece peste această tragedie „cu demnitate”.

„Încerc să trec cu demnitate peste această tragedie, spune domnul general Oprea. Părerea mea este că nu cunoaşteţi sensul acestui cuvânt. Există DEX-ul. Dacă aţi fi făcut dovada acestei calităţi, astăzi am fi avut răspunsul pentru moartea celui care v-a asigurat traseul... Da, chiar aşa”, a scris Carmen Gigină pe Facebook.

Gabriel Oprea a fost audiat, luni, la Direcția Națională Anticorupție în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Fostul vicepremier a declarat că a fost vorba despre „o tragedie” și că este „o cruce pe care o va duce toată viața”. El le-a declarat jurnaliștilor, la ieșirea de la DNA, că are calitate de suspect în acest dosar.

„Cer iertare familiei. Știu cum e să ai un deces în familie, am trecut prin așa ceva. E o mare tragedie pe care nu și-a dorit-o nimeni. Nu veneam de la restaurant sau de la cârciumă, veneam din timpul serviciului”, a spus Gabriel Oprea.

El a adăugat că nu folosea coloana oficială „din orgoliu”.

„Cât am fost ministrul Apărării, am mers cu mașina mea, pe benzina mea, și nu mi-a trebuit mașină de la instituție. Când am ajuns la Ministerul de Interne am vrut să merg cu mașina mea, dar mi s-a spus foarte clar că sunt alte reguli. Acest regulament – și ar trebui să-l cereți, bănuiesc că se va desecretiza, e din 2000 - prin ministrul de Interne, mai mult, ministrul de stat sau vicepremierul are protecție și pază 24 de ore din 24 de ore. N-am folosit-o 24 de ore din 24 de ore”, a spus el.

„Mă doare foarte mult, încerc să trec cu demnitate. A fost un accident, o mare tragedie”, a adăugat fostul ministru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...