Mamaia se modernizează. Staţiunea va avea insule artificiale, pasarele și faleză nouă

Data publicării:
5399726-Mediafax Foto-Cristi Cimpoes

Vara viitoare, turiștii care vor ajunge la Mamaia vor putea face plajă pe insule artificiale. Vor găsi și pasarele în loc de treceri de pietoni, dar și un loc de promenadă mai mare și modern. Schimbarea la faţă a staţiunii va începe din toamna acestui an, dupa ce astăzi a fost aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

Primăria Constanţa a dat undă verde investiţiilor în staţiunea Mamaia, după doi ani în care a încercat să obțină aprobările pentru demararea proiectului.

O să refacem toată zona de promenadă şi piaţetele, un proiect de vreo 11 milioane de euro, din Satul de Vacanţă şi terminând aici, în nordul staţiunii, inclusiv o zonă specială pentru defilarea carelor alegorice. O să însemne două parcări supraetajate, de 7 etaje, o să însemne nişte pasarele ca să fluidizăm traficul, super spectaculoase”, spune primarul Constanței, Radu Mazăre.

Autoritatile locale sunt pregătite să primească și mai multi turişti. Vor construi insule artificiale pe Marea Neagră, unde turiştii vor putea face plajă.

Nici iubitorii sporturilor extreme nu sunt uitaţi. Chiar la intrare în staţiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, ar urma să fie amplasat un centru pentru teleski nautic. Autorităţile locale doresc, astfel, să atragă cât mai mulţi pasionaţi de sporturi nautice.

Iar planurile de dezvoltare nu se opresc aici. Hoteluri de cinci stele şi blocuri cu apartamente de lux în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro vor fi ridicate in Mamaia de investitori privaţi.

Lucrările vor incepe din toamnă. Mai intai vor fi montate trei pasarele pietonale, va fi lărgită Zona de promenada şi apoi vor fi create insulele. Totul până în vara viitoare. Celelalate investitii vor fi terminate în cel mult cinci ani, promit autoritățile.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri