„Marea Britanie nu va face discriminări” pe piaţa muncii, asigură la Bucureşti ministrul David Lidington

Data publicării:
1303 20lidington-54513

David Lidington a anunţat că Marea Britanie nu va mai încerca să prelungească restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, care expiră de drept, conform Tratatului de aderare a celor două ţări la Uniunea Europeană, la 31 decembrie 2013.

Regatul Unit îşi va deschide piaţa muncii pentru cetăţenii bulgari şi români la începutul anului 2014. Este obligaţia noastră, prin tratat, să facem asta şi nu avem nicio intenţie să facem altceva”, a anunţat David Lidington, ministrul britanic al Afacerilor Europene.

După o întrevedere avută miercuri dimineaţă cu ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, la Bucureşti, oficialul britanic a făcut precizări în legătură cu sistemul de ajutoare sociale din Regat. Sunt necesare, în condiţiile în care campania negativă din presa din Regatul Unit a pus accentul pe un aşa-numit „turism în beneficiu social”, unde imigranţii s-ar stabili în ţara lor tocmai pentru a obţine aceste ajutoare.

David Lidington a declarat că, în cursul discuţiei avute cu Titus Corlăţean la sediul Ministerului român al Afacerilor Externe, s-a pus accentul pe libera circulaţie şi pe ceea ce se va întâmpla la sfârşitul acestui an, „când Marea Britanie, alături de celelalte state care mai menţin restricţii pe piaţa europeană a muncii le vor ridica. Este normal ca atunci când Marea Britanie trece printr-o perioadă grea şi printr-o serie de reforme dure să reformeze şi sistemul social. Noi analizăm deopotrivă modul în care cetăţenii britanici primesc aceste ajutoare sociale şi regulile impuse oamenilor care vor să se stabilească în Marea Britanie”, a menţionat ministrul pentru Afaceri Europene.

Vom ridica aceste restricţii la sfârşitul anului 2013. Iar reformele pe care guvernul de la Londra le va introduce şi care îi vor afecta pe indivizi, vă asigur, nu vor fi discriminatorii”, a spus David Lidington.

Apelul ministrului român de Externe la presa britanică

În debutul declaraţiei de presă, ministrul român de Externe Titus Corlăţean a amintit că România se află în centrul unei campanii negative derulate de presa britanică în ultima perioadă şi a făcut un apel public la formatorii de opinie din Regatul Unit să suspende supoziţiile cu privire la acest „turism pentru beneficii sociale” de care ar urma să se facă vinovaţi cetăţenii români şi la supoziţiile privind un aflux de imigranţi ulterior ridicării restricţiilor.

Tratatul de aderare stabileşte fără echivoc că data limită până la care pot fi menţinute restricţiile este 1 ianuarie 2014”, a precizat oficialul român.

Afirmaţiile făcute de presa britanică sunt „discriminatorii faţă de unii dintre cetăţenii Uniunii Europene. Chiar dacă nu vor avea consecinţe juridice, ele sunt de natură să creeze o imagine greşită despre ansamblul comunităţii româneşti aflate în Regatul Unit”, a subliniat Titus Corlăţean.

Alte declaraţii ale ministrului de Externe român Titus Corlăţean:

- Discuţia s-a concentrat pe aspecte cu implicaţii geografice mai largi decât spaţiul Uniunii Europene.

- Am abordat şi tema evoluţiilor europene privind Republica Moldova. Suntem convinşi de caracterul ferm al drumului său european. Reiterăm apelul la responsabilitate şi unitate adresat tuturor formaţiunilor politice cu viziune europeană din Republica Moldova.

- Am discutat despre cele trei aspecte îngrijorătoare privind securitatea europeană: terorismul, criminalitatea informatică şi traficul de fiinţe umane. Ele trebuie combătute în continuare, cu fermitate, utilizând instrumente la nivel naţional şi european. Democraţia va prevala faţă de ameninţările la adresa sa.

- Am discutat şi despre criza umanitară din Siria şi despre prezentarea angajamentului celor două state pentru soluţionarea urmărilor conflictelor precum cel din Afganistan.

- Am subliniat încă o dată caracterul profund strategic al relaţiilor dintre România şi Marea Britanie.

Alte declaraţii ale ministrului britanic al Afacerilor Europene David Lidington:

- Este o plăcere să fiu din nou la Bucureşti şi să am oportunitatea să discut cu colegul şi prietenul meu Titus Corlăţean.

- Am acoperit foarte multe situaţii în timpul discuţiei. Relaţia dintre România şi Marea Britanie este foarte importantă.

- Am venit acum de la un mic dejun cu oameni de afaceri britanici aflaţi la Bucureşti. Sunt peste 4000 de oameni de afaceri britanici în România care fac exporturi.

- Cred că există şi mai multe oportunităţi să consolidăm relaţiile comerciale cu România în interesul oamenilor, ajutând astfel la înfiinţarea de locuri de muncă în ambele state.

- Avem o relaţie politico-strategică importantă.

Ella Moroiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri