Marian Platonov, după atentatul de la Iaşi: Îmi dau bursă şi cămin. Sunt bucuros că toţi suntem în viaţă

Data publicării:
platonov crop

Dintdeauna a visat să devină inginer, iar cu mari eforuri, părinţii l-au sprijinit să înveţe la Facultatea de Automatică şi Telecomunicaţii din Iaşi. În timpul liber cochetează cu fotografia, muzica, dar şi cu televiziunea.

M-aţi întrebat dumneavoastră ce-a fost în capul tău în momentul acela? Dar dacă nu săream, cine era să sară? Săream toţi pe geam pe urmă. Bine că am rămas cu toţii în viaţă. Nimeni nu s-a gândit că şi în România se poate întâmpla aşa ceva”, a povestit Marian Platonov, după incidentul de la universitate.

Intervenţia sa nu a rămas neobservată.

„Îmi dă şi bursă, îmi dă cămin. Oricum situaţia noastră financiară fiind mai slabă la noi în Moldova, m-am hotărât să vin aici în România, am făcut patru ani de liceu, am fost la specializarea matematică-informatică. Am terminat cu 9,57. Am participat la diverse concursuri. Am primit şi diplomă de onoare la sfârşit de liceu”, a afirmat studentul.

El a relatat cum s-au derulat momentele decisive în care a luat hotărârea să îl imobilizeze pe atentator: „Am văzut că un coleg a început să pornească să îşi ia avânt spre el, am fugit şi eu spre el, l-am pus la pământ, i-am pus mâinile la spate, dup-aia un profesor ne-a dat o curea, i-am legat mâinile şi l-am scos afară. În clipa aia nu mi-a fost teamă, doar adrenalina din sânge şi-a făcut efectul”, a descris el momentele acelea de cumpănă.

„Sunt bucuros că sunt în viaţă. Sunt bucuros că şi profesorii şi toţi sunt în viaţă şi cred că-s norocos”, a conchis Marian Platonov.

Citiţi şi

Atacul din Iași. Recompensă de 1.800 de euro pentru studentul Marian Platonov

Marian Platonov, studentul care l-a imobilizat pe atentator: „L-am legat cu o curea a unui profesor”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri