Martin Schulz, preşedintele PE:  S-a mers mult prea departe în politica de austeritate

Data publicării:
martin schulz presedintele PE

Preşedintele Parlamentului European nu mai crede în politica de austeritate. Că aceste măsuri nu funcţionează, susţine oficialul european, o dovedeşte şomajul ajuns la un nivel record în mai multe state de zona euro. 

„La nivel naţional, s-a mers mult prea departe în politica de austeritate. Argumentul potrivit căruia o dată cu reducerea cheltuielilor publice revine încrederea investitorilor este total fals. Nicio economie naţională nu se poate redresa fără o relansare economică prin investiţii strategice”, a declarat Martin Schulz.

Pe de alta parte, Martin Schulz, membru al partidului Social Democrat German, îi ia apărarea cancelarului Angela Merkel, liderul creştin-democraţilor, acuzată de tot mai des că ar fi singura vinovată pentru măsurile de austeritate impuse de guvernele din Uniune.

Angela Merkel nu poate fi acuzată că ar fi decis singură, în condiţiile în care sunt alţi 26 de lideri în jurul mesei”, a afirmat preşedintele PE.

Declaraţiile lui Martin Schulz vin după ce, săptămâna trecută, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, spunea la rândul lui că austeritatea şi-a atins limitele şi guvernele din Uniune ar trebui să se gândească la implementarea unor politici care să aducă genereze noi locuri de muncă şi creştere economică.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri