Sari la conținut

Martor: Autoritățile au fost nepregătite

„În club nebunia a început exact aşa cum a declarat toată lumea: focul s-a întins de la o flacără de câţiva centimetri şi a urcat la tavan în câteva secunde. În primul moment, părea ceva minor. Vocalul trupei a cerut un extinctor. A apărut imediat un bodyguard cu un tub de dimensiunea stingătoarelor din maşină. A împrăştiat un fel de spumă de ras într-un jet penibil care nici măcar n-a ajuns până la flacără. (...) Spaţiul de intrare în club este un vagon de şantier metalic, pe laterala căruia era decupată uşa dublă de pvc/termopan. Doar una din uşi era deschisă, însă a doua a cedat repede. Am reuşit să ies chiar când valul de fum negru, fierbinte, s-a repezit spre noi. Din spate s-a auzit un bubuit, cineva a strigat "o să explodeze, fugiţi!". M-am îndreptat spre curtea mare sunând la 112, ora 22:33. Pompierii erau pe drum.”

Adrian povesteşte că în doar câteva secunde, la ieşire se înghesuiau oamenii disperaţi, cerând ajutor. Cei de afară au început să-i tragă unul câte unul, dar operaţiunea de salvare era greoaie, spaţiul din jur se umpluse cu oameni aşezaţi pe jos. La faţa locului, încă nu ajunseseră pompierii. Erau doar doi poliţişti, spune tânărul, care nu s-ar fi implicat, pe motiv că... este atribuţia pompierilor. Peste alte 17 minute, Adrian i-a dat un sms soţiei să îi transmită că este bine, iar salvatorii încă nu veniseră, susţine el în scrisoarea deschisă.

„După încă un drum în curtea mare a apărut maşina de pompieri şi în curând două salvări. Câţiva au început să întindă furtune. Salvările au fost imediat copleşite, să vină multe, să vină mai multe. Nu veneau, accesul e dificil. Să-i ducem în stradă, a strigat cineva inspirat şi operaţiunea a început instantaneu. Mutau oameni din curtea mica în rondul de la Maternitatea Bucur. Acolo erau deja câteva salvări şi SMURD. Toţi însă au rămas acolo, blocaţi şi năuciţi, neştiind cum să procedeze - accesul e dificil. N-a ieşit nici măcar o targă din SMURD să alerge spre intrarea clubului atunci, niciuna. Toţi din mașinile astea se-nvârteau panicaţi aşteptând ordinele haotice. Noroc că oamenii aduceau în viteză răniţi şi salvările au început să-i preia.”

Tânărul susţine că pompierii nu aveau nici dotările necesare. Fapt care a întârziat şi mai mult operaţiunile de salvare.

„Repede înapoi. Doi pompieri foarte tineri îşi puseseră măştile să intre. Au ieşit însă destul de repede şi au început să se dezechipeze. "- Ce faceţi?! - E plin de oameni înăuntru. - Nu mai avem oxigen. - Luaţi alte butelii. - Nu avem, trebuie să vină".” scrie Adrian în continuare.

Adrian şi-a amintit, la un moment dat, că existau şi geamuri pe care ar fi putut intra pompierii mai repede. A fugit să îi anunţe pe salvatori.

"- Ce faceţi, de ce staţi, sunt geamuri înspre stradă. - Sunt blocate, am încercat!" Nu-mi venea să cred, m-am dus spre geamuri. Erau blocate cu BCA până în partea de sus, unde era o gură de ventilaţie. BCA-ul acela care zboară la un ciocan, mi-am spus. N-am înţeles până acum de ce acele geamuri imense n-au fost eliberate de BCA şi folosite ca intrare în club. Sunt în stradă, nu poate fi invocat accesul dificil.”

Haosul a continuat.

Apăruse o maşină de pompieri - centru de comandă, m-am oprit vizavi de ei. "Pregătiţi centrala, care e codul? 131 sau 141? E 131". Deschid uşi, apasă butoane, învart două foi A4. După câteva minute: "Băăi, e 141, am primit eu sms acum".” 

Citiți și:

Ajutor din Franța. Medici specializați în tratarea arsurilor au sosit la București

VIDEO. A apărut o înregistrare cu prima melodie cântată de Goodbye to Gravity în clubul Colectiv

Olimpic la matematică, rănit în Colectiv

Militarii români din Afganistan, solidari cu victimele din Colectiv

Românii, solidari cu victimele de la Colectiv: Peste o mie de persoane, din mai multe oraşe, au participat la marşuri

A treia zi de doliu național, după tragedia din Colectiv | Cinci pacienți de la Bagdasar-Arseni sunt în stare critică

Evenimentele din prima zi a tragediei din Colectiv

A doua zi după tragedie - explicații și bilanț în creștere

Concert cu 30 de morți în Colectiv | Comunicatul oficial al Primăriei sectorului 4

Tragedia din Colectiv, o lecție de viață. Românii cer să se pună preț pe siguranță

Mesajul președintelui către români: „Nu mai putem lăsa corupția să se întindă până ucide”

Specialiști în biochimie: Victimele de la Colectiv au murit din cauza acidului cianhidric

FOTO VIDEO. Aproximativ 12.000 de oameni au comemorat în stradă victimele din clubul Colectiv

Eroii de la clubul Colectiv. Au murit pentru ca alții să trăiască

Persoanele rănite în urma incendiului din Colectiv au nevoie de sânge

Proprietarii cluburilor din București, surprinși cumpărând extinctoare

O întâmplare „ciudată” povestită de un supraviețuitor al incendiului din Colectiv

Declarația martorului care spune că a fost primul care a anunțat Departamentul de Urgență

Incendiu în clubul Colectiv din Capitală. 27 de persoane au murit, 162 au fost rănite. Declaraţii cutremurătoare de la faţa locului. Cod roşu în spitalele din Bucureşti 

VIDEO. Declaraţii cutremurătoare ale martorilor la incendiul din clubul Colectiv: "Cine a fost mai tare trăieşte"

Incendiul din clubul Colectiv | Presa străină: Tragedia "a lăsat România uluită"

Martor la incendiul din clubul Colectiv, pentru Digi24: "Când a ajuns la tavan, focul s-a extins în 3 - 5 secunde, parcă era benzină"

Ce spun reprezentanţii firmei care au organizat show-ul pirotehnic din clubul Colectiv

VIDEO. Mobilizare fără precedent la Centrul de transfuzii din Bucureşti

Klaus Iohannis, la Spitalul Floreasca: Sunt cutremurat şi revoltat. Am indicii că nu au fost respectate reglementările legale

I. Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie de la Floreasca: "Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli"

EXCLUSIV. Mărturie șocantă a firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv

Dr. Monica Pop: „Am sperat că n-o să mai văd niciodată tragedia pe care am văzut-o la cutremurul din 77. Uite că se repetă”

Prevederi legale pentru spaţii în care au loc evenimente cu sute de persoane

GRAFICĂ Digi24. Momentul izbucnirii focului în club Colectiv

În Colectiv şi-a pierdut viaţa şi mama a cinci copii, angajată a clubului. Venise la muncă în locul unei colege


Etichete: club , incendiu , martor , raniti , victime , tragedie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale