Drama Alexandrei Măceșanu a bulversat întreaga Românie. Poliția, care a ignorat-o la ananghie, a căutat-o în ultimele zile cu câini, cu aparate sofisticate și cu scafandri. Cunoscuții și străinii o plâng și-i aprind candele. Prietenii din sat îi transmit mesaje, colegii de școală îi așază păpuși printre lumânări și strigă în piața mare împotriva sistemului birocratic și pasiv. În timpul acesta, la Dobrosloveni, consătenii Alexandrei continuă să facă autostopul încă din zori, poliția comunală are tot program scurt și strict, iar 112 rămâne unica soluție în caz de necesitate.
Calvarul Alexandrei Măceșanu a împlinit 9 zile, calendarul s-a mutat în august. Țara privește filmul și așteaptă semne de viață. La Dobrosloveni, colo și colo, pe la troițe, ard domol candele. Din ulițe coboară navetiști, la șosea. În stația ruptă și murdară, de vizavi de primărie, opresc microbuze. Dincoace și dincolo de ea, câte-o ocazie.
- Microbuzele astea-s foarte rare. De regulă aici ies la ocazie.
-Toată lumea care merge și stă la ocazie, în fața casei... Noi nici măcar nu avem o stație aici. Stația este în centru. Stația de autobuz. Fac naveta de 20 și ceva de ani, dar nu mi s-a întâmplat niciodată nimic... Și de multe ori cu ocazie.
- Nenorocirea a fost că i s-a întâmplat ei...
De la răpirea Alexandrei, încoace, nimic nu mai e la fel. E drept că soarele mângâie aceeași nuci, ca luna trecută, șanțurile comunei sunt tot pline de gunoaie, de la crucea de fier, din centru, tot șapte kilometri mergi până-n Caracal, iar la 6 și ceva a dimineții, ușa poliției comunale tot zăvorâtă este.
Emoțional, Dobrosloveniul Alexandrei s-a schimbat într-o săptămână cât într-o viață.
- Cum să nu-ți pară rău?
- Ați plâns!?
- ... Da! Am plâns...
- E greu pentru noi. Dar pentru familie... mai greu.
Pe gardul casei fetei, familia a pus la uscat covorul și preșul pe care-au călcat anchetatorii. Se murdăriseră...
Tache Măceșanu, unchiul Alexandrei: Le-a spălat că dacă tot au intrat, au venit criminaliștii... Și le-a spălat. Că se făcuseră... Au venit, au luat amprente, ne-au luat nouă amprente. Mie, lui frate-meu, lui cumnată-mea, lui sora ei a mică...
Tache e unchiul Alexandrei. Fratele tatălui fetei. Sugrumă între degete o țigară și privește în gol. Are ochii roșii. De supărare, de lacrimi, de nesomn...
Tache Măceșanu: După părerea mea, dacă nu stăteau atâta timp, de la 3 și până la 6 dimineața la poartă, zic că o găseau acolo. Acuma... până nu se știe ceva real... Noi sperăm să fie bine! Toată lumea speră să fie bine! Nu vedeți că dacă nu era Alexandra, fata aia de trei luni jumate nu se afla nimic de ea?
Revolta îl macină și pe unchiul Florea. E furios pe cei care nu i-au ajutat nepoata, când le-a cerut ajutorul. Pe cei care încă nu reușesc s-o găsească. Și vorbeste despre încrengătura dubioasă dintre interlopii locali și o parte dintre cei plătiți să apere legea și oamenii.
Florea Cumpănașu, unchiul Alexandrei: E urâtă chestia! Ancheta merge încet! Ăsta ( Ghe. Dincă - n.r) are în spate mulți mafioți. I-au găsit telefonul. Și pe telefon are numai oameni grei. Din poliție, din Procuratură...
Deocamdată, dincolo de vorbe, de speranțe și de lacrimi nu e nimic. La marginea Caracalului, unde acuzatul Dincă ar fi chinuit și-ar fi batjocorit copila, miroase a ceară topită. Printre jucării de pluș și cuvinte amare ard candele aprinse de oameni care n-au cunoscut-o pe Alexandra, dar se simt parte din drama ei.
- Mi-au murit și mie doi copii și... Trăim aceleași sentimente ca și părinții fetei, săraca. Viață foarte dificilă. Foarte dificilă, din păcate.
- El dacă a văzut că fata a sunat la 112 n-a mai avut curajul să facă ceva. Nu există... - A strâns-o de gât și-a plecat, eu știu?
- Unde? Tu crezi c-a mai avut curajul să plece?
- Își schimbase privirea, într-un timp. Avea privirea schimbată. Nu mai era cum era el înainte.
- În ce sens?
- Se schimbase la vedere. Avea vederea altfel. Parcă ar fi omorât pe cineva. Parcă ar fi...
Din vorbă în vorbă, soarele s-a ridicat. La poarta casei ororilor păzesc jandarmii. În fața primăriei din Caracal ard lumânări pentru Alexandra. Pe ochiuri de ferestre, în benzinării și magazine, zac lipite mesaje diverse, rupte din drama Alexandrei. Empatie.
La avizierul poliției comunale Dobrosloveni nu e însă nimic despre Alexandra, nimic pentru comunitate. E prânz deja, și ușa polițiștilor nu mai e închisă.
- La ora 6 când am venit noi nu era nimeni aici. Era închis.
- De la 8 la 4.
- De la 8 la 4?
- Doar de la 8 la 4. Și mai lucrăm în schimburi, dar nu în fiecare zi.
Gheorghe Tudorașcu, primarul din Dobrosloveni: Din 2011, de când s-au desfințat posturile de poliție rurale... de atunci sunt probleme în toate localitățile, nu numai la mine. Nu știu a cui a fost ideea cu desfințarea posturilor, dar mai rău au făcut. Când sunt probleme sunăm la 112.
Așa fac toți cei 4.000 de oameni ai comunei. Așa-s învățați să facă toți copiii Dobrosloveniului, dacă-s la ananghie. Dar nimeni nu le-a spus, vreodată, că 112 poate fi, uneori, doar un număr mut și arogant, fără putere în conflictul dintre viață și moarte. Alexandra a scos însă la iveală adevărul ăsta. Cu dovezi clare, ca să înțeleagă copiii și maturii, deopotrivă, că birocrația încâlcită și dezinteresul omului față de om pot ucide. În loc de epilog, mesaje pentru Alexandra! De la prietenele de acasă:
- Oriunde ar fi... să fie curajoasă! Noi sperăm să o găsească!
- O așteptăm!
- O susținem!
- Din tot sufletul! Și-o susținem... oriunde ar fi!
Editor web: Monica Bonea
