Mărturii din infernul nazist. Povestea a doi evrei din Transilvania care au supraviețuit lagărului de la Auschwitz
„Ne-au îmbarcat, 70 de persoane, într-un vagon cu două găleţi de apă şi jumătate de kilogram de pâine de persoană. Am călătorit de duminică după-masă până vineri la 12. Atunci am ajuns în Auschwitz”, povestește Zoltan Bohm, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz.
4 mai 1944. Zoltan Bohm avea 15 ani, dar nu va uita acea zi până când va închide ochii. Îşi aminteşte că ofiţerii SS au dat buzna în casă. I-au luat familia pe sus, fără explicaţii. Iniţial au ajuns în ghetoul de la Şimleul Silvaniei, însă după o lună au fost urcaţi în trenul morţii, care i-a dus în infernul de la Auschwitz. Acolo, la coborârea din vagoane, Zoltan şi-a văzut ultima dată fraţii, surorile, părinţii şi bunicii.
„Pe noi ne-a aliniat şi au stat doi ofiţeri SS. Ei au făcut semne. Care mergeam în partea dreaptă eram puşi la lucru, ăia care mergeau în stânga au fost duşi în camera de gaze şi la crematoriu”, spune el.
Un an a simţit fiorii reci ai lagărului hitlerist. A fost însemnat ca un animal şi pus la muncă. Vedea cum oamenii din jurul lui se sting din cauza foamei, frigului, a tifosului sau a dizenteriei. Ar fi pierit cu siguranţă dacă armata rusă nu elibera lagărul.
Amintiri teribile are şi Rachel Năstase. Este singura evreică din Braşov care s-a întors din lagărul morţii. Avea 14 ani când a ajuns la Auschwitz. Şi-a pierdut părinții şi două dintre surori în camerele de gazare.
„Au murit pe capete. Seara vorbeai cu cineva, dimineaţa era mort. Mirosul ăla de carne arsă...Şefa blocului ne-a spus: acolo ard părinţii şi fraţii voştri”, povestește ea.
Evreii condamnați să piară în lagărele naziste nu mai erau fiinţe umane, ci simple numere. Tatuate pe braţ, acestea au rămas, peste decenii, dovada calvarului îndurat, dar şi un simbol al mândriei de nu se fi lăsat înfrânţi.
Și pentru Rachel salvarea a venit când se aştepta mai puţin. Cu familia ucisă și sufletul zdrobit de suferință, adolescenta a ieșit din lagăr.
„În 26 spre 27, noaptea, a venit un ostaş rus. Ştia româneşte şi a întrebat dacă ştie cineva româneşte. Şi eu am spus: da! Mai răbdaţi! Mâine vine Crucea Roşie şi vă scoate dintre morţi. Asta a fost eliberarea...”, își amintește Rachel Năstase.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
