Mașină de poliție răsturnată în intersecția de la Plaza Romania

Data actualizării: Data publicării:
masina politie rasturnata 2

Doi poliţişti au fost răniţi într-un accident rutier produs, duminică seară, în Capitală, după ce maşina cu care mergeau la un apel 112 şi care avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune s-a ciocnit cu un alt autoturism în intersecția de la Plaza Romania. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

masina politie rasturnata
O mașină de poliție aflată în misiune s-a ciocnit cu un alt autoturism și s-a răsturnat în intersecția de la Plaza Romania
Potrivit Brigăzii Rutiere, duminică seara, a fost sesizat, prin apel la 112, un accident rutier, la intersecţia Bulevardului Timişoara cu strada Braşov, accident în care a fost implicat şi un echipaj al Secţiei 22 Poliţie.
masina politie accident
Mașină de poliție răsturnată în intersecție la impactul cu un alt autovehicul
Autospeciala de poliţie, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, se deplasa la un apel 112, când a întrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, maşina de poliţie s-a răsturnat, iar cei doi agenţi au fost răniţi. Ei au fost preluaţi de echipaje de prim-ajutor şi transportaţi la spital.
 
Celălalt autoturism implicat a suferit avarii, conducătorul auto nefiind rănit. Acesta se afla singur în maşină.
 
Se efectuează cercetarea la faţa locului şi urmează a se stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs evenimentul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri