Medalia "În serviciul păcii", acordată de ONU unui jandarm român

Data publicării:
jandarm

 

Foto jandarmeriaromana.ro

Distincția, conferită celor mai merituoși militari participanți la misiunea din Republica Haiti, a fost acordată în cadrul unei ceremonii oficiale la care a participat reprezentantul special al secretarului general al ONU, Sandra Honore, și comandantul misiunii, general Ajax Porto Pinheiro.

În cadrul Misiunii Organizației Națiunilor Unite de Stabilizare din Haiti (MINUSTAH), cu durata de un an, ofițerul Jandarmeriei Române îndeplinește funcția de monitor de poliție civilă al ONU, având atribuții în domeniul instruirii, reformării și monitorizării sistemului național de poliție din Republica Haiti. De asemenea, el participă și la misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice.

Căpitan Fărcaș Silviu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov este primul jandarm român selecționat de ONU să participe la misiunea din Republica Haiti.

Premergător selecției organizate de reprezentanții ONU, căpitanul Fărcaș Silviu a absolvit Cursul Internațional de Monitor ONU la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Academiei de Poliție.

Căpitanul Fărcaș Silviu este căsătorit, are un copil și este absolvent al Academiei de Poliție, promoția 2005.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri