MEHEDINŢI. Un copil a murit şi trei au fost răniţi, după ce au fost loviţi de maşina condusă de un poliţist 

Data publicării:
accident-2

Şeful Postului de Poliţie din localitatea mehedinţeană Gruia conducea autoturismul personal în afara orelor de program. Cumplitul accident s-a produs la ora 22.30, chiar în mijlocul comunei, când poliţistul a intrat în plin într-un grup de şase copii aflaţi pe contrasens, la marginea carosabilului.

Unul dintre ei, de doar 12 ani, a murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi de impactul violent. Rudele victimelor au spart geamul maşinii şi l-au luat la bătaie pe şeful de post.

La locul accidentului au sosit numeroase echipaje de poliţie şi un echipaj de mascaţi, deoarece oamenii revoltaţi au provocat distrugeri autoturismului ce aparține Postului de Poliție din Gruia.

Poliţistului i-au fost recoltate probe biologice

Copii răniţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, au fost transportaţi la spital. La fel s-a întâmplat şi cu autorul accidentului, care a suferit vătămări corporale, motiv pentru care nu a putut fi supus testării cu aparatul alcooltest și s-a procedat la recoltarea a două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Deoarece conducătorul auto are calitatea de agent de poliție, a fost informat Perchetul Tribunalului Mehedinți, ancheta fiind preluată de către procurori”, a declarat comisarul-şef Alexandru Stoica, adjunctul IPJ Mehedinţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri