Membrii echipajului SMURD, aduşi din Republica Moldova

Data publicării:
13320413 1349681355042581 921571932174947100 o

 

A fost o mare de durere în curtea Spitalului Sfântu Spiridon din Iaşi, unde au fost aduse trupurile celor patru salvatori SMURD care au pierit în accidentul de elicopter. Sute de colegi, prieteni şi rude i-au aşteptat, ca să arate că sacrificiul lor nu va fi uitat.

Tatăl copilotului: „Da, şi-a dorit-o (meseria – n.r.). Asta i-a plăcut să facă. Nu mi-a spus niciodată că vrea să renunţe. I-a plăcut foarte mult”.

Membrii echipajului care a plecat în Republica Moldova pentru repatrierea colegilor decedaţi spun că a fost cea mai grea misiune din carieră.

Sebastian Stolerciuc, pilot Unitatea de Aviaţie Iaşi: „Doi colegi extraordinari, am făcut multe misiuni împreună. Nu credeam că o să se întâmple aşa ceva”.

Toate maşinile de ambulanţă au doliu, iar la Unitatea de Primiri Urgenţe ard fără încetare candele lângă fotografiile celor care au pierit. Un moment de reculegere s-a ţinut şi la Universitatea de Medicină din Iaşi, unde preda doctoriţa Mihaela Dumea.

Anca Hăisan, medic primar de urgenţă UPU SMURD Iaşi: „Se gândea la un al doilea copil, era o fată tânără, sănătoasă, cu o familie frumoasă, acasă, pe care voia să o întregească”.

Momente încărcate de emoţie şi peste Prut. În localitatea Haragîş, unde s-a prăbuşit elicopterul, au răsunat minute întregi sirenele ambulanţelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri