Mesajul lui Adrian Năstase la trei ani de la tentativa de sinucidere: Mâna destinului a hotărât altceva decât ce hotărâsem eu

Data publicării:
Adrian Nastase eliberat a doua oara din inchisoare - Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

Foto: Mediafax

Au trecut trei ani. Cenuşii, cum este şi ziua de astăzi. Privesc în urmă şi încerc să înţeleg mâna destinului, care a hotărât altceva decât hotărâsem eu. Nu cred că a fost doar vigilenţa şi rapiditatea ofiţerului de poliţie. Privesc în jur şi văd cum se dărâmă multe din lucrurile în care am crezut. În numele unor principii înalte, apar condiţiile unui statut colonial. Nu înţeleg rosturile actuale ale guvernării, ale politicii, vânătoarea mediatică după infractori. Am sentimentul că recitesc "Jocurile foamei", cartea lui Suzanne Collins. Trăiesc mai mult în familie. Sper ca Andrei şi Mihnea să aibă mai puţine regrete şi motive de nostalgie”, a scris Adrian Năstase pe blogul personal, sâmbătă, când se împlinesc trei ani de la data la care, după condamnarea la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”, a încercat să se sinucidă.

Adrian Năstase mai spune că i se pare că Traian Băsescu a avut dreptate recent când a spus că „cine sapă groapa altuia cade singur în ea”.

Pentru mine, ziua de astăzi este tristă. Îmi aduce aminte de revolta pe care am simţit-o atunci, iar anii care au trecut au arătat şi lipsa de "utilitate" politică a acelei hotărâri "cu caracter exemplar", în ceea ce priveşte finanţarea campaniilor electorale. Nu am vrut să comentez, în ultima vreme, declaraţiile lui Băsescu dar mi s-a părut că avea dreptate recent când a spus că cine sapă groapa altuia cade singur în ea. Cine va beneficia, în final, din această isterie publică a arestărilor şi condamnărilor? Vom afla răspunsul peste câţiva ani, atunci când vom examina, din nou, ponderea capitalului străin în economia românească. Faptul că partidele se întrec în reglări de conturi, folosind instituţii ale statului şi neînţelegând că este nevoie de reglementări legislative coerente şi moderne, se va întoarce, în final, împotriva lor", mai scrie fostul premier pe blog.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţia României din partea PSD.

După condamnare doi ofiţeri de poliţie au mers la locuinţa lui Adrian Năstase, pentru a pune în executare mandatul şi a-l duce la penitenciar. La scurt timp după venirea celor doi ofiţeri, fostul premier a încercat să se sinucidă, la locuinţa sa din strada Zambaccian, cu un revolver Smith &Wesson, calibru 38 special.

Adrian Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca în 20 iunie 2012 şi operat o zi mai târziu, rămânând în unitatea medicală până în 26 iunie, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova, pentru executarea pedepsei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri