Mesajul secretarului de stat american John Kerry cu ocazia Zilei Naționale a României

Data publicării:
kerry

Foto: Gulliver/GettyImages

„În urmă cu aproape un secol, un grup de lideri români s-au unit pentru a stabili un stat unitar și democratic care să promoveze egalitatea și libertățile cetățenilor. Astăzi, îi omagiem pe acești pionieri și pe cei care au urmat pașii lor, dedicându-se eforturilor de avansare a unor valori comune de demnitate și drepturi ale omului în lume”, notează șeful diplomației americane, în acest mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Acest an marchează 135 de ani de la inițierea relațiilor diplomatice între Statele Unite și România, o prietenie înrădăcinată în angajamentul nostru comun de asumare a guvernării democratice și a principiilor statului de drept, promovare a prosperității cetățenilor noștri prin relații comerciale extinse și investiții, prin pozițiile comune de aliați NATO în atingerea țelului unei Europe unite, libere și în pace. Suntem mai ales mândri că soldați americani, marinari, aviatori și pușcași marini au participat umăr la umăr cu colegii lor români pentru a apăra libertatea și dreptatea în diverse zone din lume, cel mai recent în Afganistan”, adaugă John Kerry.

„Cu ocazia marcării acestei zile speciale, așteptăm să aprofundăm și să consolidăm parteneriatul nostru pentru mulți ani de acum încolo”, încheie șeful diplomației americane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani primeşte un consilier local în 2026. Sumele obţinute pentru participarea la şedinţe
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Film Now
Tim Curry, dus la spital în timpul filmărilor pentru „Clue”. Ce s-a întâmplat, de fapt, pe platou
Adevarul
Iranul are o „armă” mult mai periculoasă decât bomba nucleară. Avertismentul lansat de CIA încă din anii ’70
Newsweek
Pensionar obține o triplă victorie: pensie crescută cu 50%, vârstă pensionare redusă, stagiu cotizare schimbat
Digi FM
Tatăl copiilor ei e condamnat la patru ani de închisoare, dar Cristina Cioran nu a fost deloc să-l viziteze...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Monica Bellucci și Demi Moore, val de comentarii pe internet după ultimele apariții publice: „Una...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii