METEO. Temperaturi scăzute și ploi în Capitală. Vremea se încălzește de mâine

Data publicării:
meteo harta

În cursul zilei se vor înregistra averse mai ales în sudul și centrul țării.

Din acest motiv, temperaturile scad și în jumătatea de sud, iar vremea va deveni răcoroasă în aproape toate regiunile. Vorbim de maxime curinse între 20 de grade în depresiuni și 28 de grade în Oltenia. Ploi, descărcări electrice și vânt în rafale sunt așteptate și în zona montană, unde cantitățile de apă vor depăși izolat 25 l/mp și poate cădea grindină.

În restul teritoriului, atmosfera va fi plăcută, iar astfel de fenomene își vor face apariția doar din loc în loc.

Și locuitorii Capitalei vor avea parte de ploi, iar acestea vin însoțite de tunete, fulgere și unele răbufniri ale vântului. Cum norii vor fi destul de numeroși în timpul zilei, temperaturile nu cresc foarte mult. La amiază se vor înregistra cel mult 26 de grade, iar presiunea atmosferică va începe să crească ușor.

Meteorologii au însă vești bune pentru zilele următoare.

Mâine scăpăm de precipitații și doar izolat mai apar cateva ploi de scurtă durată, la munte și în regiunile extracarpatice. Vântul va avea unele intensificări în est și sud-est, iar temperaturile încep să crească ușor. La mijlocul săptămânii, vremea va fi frumoasă și caldă, cu maxime de până la 32 de grade. Totuși, nu este exclus să mai apară câțiva stropi de ploaie.    

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri