METEO. Vânt puternic, lapoviţă şi ninsori până vineri seară

Data publicării:
frig ploaie lapovita

 

De astăzi de la ora 13.00 până vineri, la ora 18.00, vor fi vânt puternic, precipitaţii mixte şi ninsori la munte

În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăsi local 55...60 km/h. În zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h.

La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă.

Vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.

În Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Moldova şi în zonele deluroase din restul ţării, trecător, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri (2/3 aprilie) şi în cursul zilei de vineri (3 aprilie).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri