METEO. Vreme caldă în majoritatea zonelor, ploi în vestul țării

Data publicării:
oameni parc mediafax-2

În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 11-13 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească.

Mâine, în majoritatea zonelor din țară, vremea se va menţine caldă şi predominant frumoasă, cu cer variabil. Excepţie vor face Banatul, Crişana şi Carpaţii Occidentali, unde valorile termice vor fi în scădere, temporar înnorările se vor accentua şi local, în special după orele amiezei, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat ploile pot avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi posibile seara şi noaptea pe arii restrânse în Maramureş şi în vestul Transilvaniei şi doar cu totul izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi de la 19-20 de grade în Banat până la 29-30 de grade local în Muntenia şi Moldova. Minimele termice se vor încadra în general între 6 şi 16 grade.

Mâine, în București, vremea va fi în continuare frumoasă, cu valori termice peste normele climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28-29 de grade, iar cea minimă de 13-14 grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri