Metrorex: Experţii au stabilit că lucrările la Eroilor nu vor fi gata înainte de 22 martie. Primărie: Nu suntem de acord cu acest termen  

Data publicării:
agerpres surpare eroilor lucrari la metrou 14 12 2015-1

 

Reprezentanţii Metrorex afirmă că graficul care prevede că dată finală de execuţie - 22.03.2016 - a fost agreat şi de către experţii tehnici atestaţi. „Experţii au concluzionat că din punct de vedere tehnic nu se pot finaliza acţiunile mai devreme de dată prevăzută în graficul întocmit”, adaugă compania.

Punctul de vedere al Metrorex:

„Metrorex, în calitate de beneficiar al lucrărilor aferente Magistralei 5 de metrou, informează publicul despre stadiul acţiunilor privind consolidarea şi punerea în siguranţă a terenului, precum şi măsurile pentru reluarea cât mai urgent a traficului din zona Eroilor.

Metrorex a participat în 23.12.2015 şi în 04.01.2016 la şedinţele organizate la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şedinţe solicitate de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi Prefectura, cu toate Părţile şi instituţiile implicate, pentru analiză situaţiei. A fost prezentat graficul acţiunilor de punere în siguranţă a zonei.

Graficul care prevede că dată finală de execuţie - 22.03.2016 - a fost agreat şi de către experţii tehnici atestaţi, experţi care vor realiza expertizarea tehnică finală a zonei afectate. De asemenea, Metrorex a participat în 21.12.2015, 24.12.2015 şi 04.01.2016 la şedinţele de coordonare cu verificatorii de proiect şi experţii de specialitate, şedinţe convocate de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), unde s-au analizat posibilităţile de accelerare a lucrărilor. Experţii au concluzionat că din punct de vedere tehnic nu se pot finaliza acţiunile mai devreme de dată prevăzută în graficul întocmit.

Metrorex a solicitat şi primit zilnic de la Constructor rapoarte cu privire la lucrările întreprinse la staţia Eroilor 2; reprezentanţii Metrorex au fost permanent prezenţi în teren alături de Consultant şi Constructor.

Metrorex urmăreşte respectarea implementării graficului de execuţie şi în acest sens a solicitat executantului acţiuni urgenţe şi concrete pentru obţinerea tuturor avizelor de la PMB şi deţinătorii de utilităţi pentru execuţia lucrărilor.

A coordonat întâlnirile cu antreprenorul, experţii, proiectantul şi consultantul. S-a analizat în permanentă stadiul implementării acţiunilor privind consolidarea şi punerea în siguranţă, precum şi măsuri de accelerare necesare pentru reluarea traficului cât mai urgent.

Metrorex a analizat şi avizat în regim de urgenţă în cadrul Consiliului Tehnico – Economic, documentaţiile tehnice care detaliază lucrările necesare: consolidare teren aferent imobilului de pe B-dul Eroii Sanitari, nr. 55, consolidare generală teren, consolidare şi punere în siguranţă a canalului colector, epuismente, documentaţii care au fost puse la dispoziţie cu promptitudine executantului lucrărilor menţionate.

Lucrări ce se vor executa în perioada următoare:

- se va finaliza consolidarea terenului din Bd. Eroii Sanitari, nr. 55 şi din Bd. Eroilor, nr. 2

- consolidarea şi refacerea reţelelor afectate de pe Bd. Eroii Sanitari, nr. 55 (canal)

- consolidarea şi refacerea suprafeţei stradale

- finalizarea sigilării scutului TBM prin injecţii

- alte lucrări care vor fi necesare după finalizarea expertizării clădirilor, reţelelor şi terenului afectat.

Lucrările de consolidare la terenul aferent imobilului situat pe Bd. Eroii Sanitari, nr. 55 se vor finaliza în jurul datei de 27.01.2016, urmând că experţii să-şi exprime punctul de vedere cu privire la intrarea locatarilor în imobil”.

Invitat la Digi24, în cadrul emisiunii „24 de minute”, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, Alexandru Ichim, a afirmat că „termenul de 22 martie pentru reluarea traficului în zona, avansat de constructor, este unul cu care Primăria nu poate fi de acord”.

„Există soluţii tehnice care permit reluarea traficului în maxim trei săptămâni. S-a avansat data de 15 februarie pentru reluarea parţială a traficului. Lucrurile indică faptul că acest termen ar putea fi respectat”, a afirmat Ichim.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate