Metrorex: Imobilele din zona Eroilor sunt în siguranţă

Data publicării:
agerpres surpare eroilor lucrari la metrou 14 12 2015

 

Foto: Agerpres

„Deşi clădirile nu au fost afectate în nici un fel ca urmare a evenimentului, pentru siguranţă, s-au efectuat lucrări de consolidare a terenului de sub clădiri şi din jurul acestora”, se arată în comunicatul Metrorex.

Astfel, Metrorex a precizat că a transmis o adresă către constructor și Inspectoratul de Stat în Construcții cu rezultatele expertizei. În urma discuțiilor purtate cu constructorii a rezultat că de săptămâna viitoare oamenii evacuați din locuințele lor se pot întoarce acasă.

Din discuţiile purtate cu Constructorul, a rezultat că acesta s-a angajat să execute în locuinţe lucrări de înlocuire a unor instalaţii, precum şi lucrări de vopsitorie, finisaje, etc. S-a stabilit de comun acord cu locatarii că după finalizarea acestor lucrări, începând cu săptămâna viitoare aceştia se pot muta în locuinţe”, se arată în comunicatul citat.

Pe 11 decembrie, în urma forărilor făcute pentru noua staţie de la Eroilor, pământul s-a surpat. 17 locatari din casele aflate în apropiere au fost evacuaţi. Patru familii locuiesc şi acum la hotel, pe banii constructorului de la magistrala spre Drumul Taberei. Este vorba de o asociere între mai multe firme, în frunte cu italienii de la Astaldi. Aceeaşi companie, dar în asociere cu austriecii de la Max Boegel, are probleme şi cu tronsonul 1 al autostrăzii Nădlac - Arad, porţiunea de la Pecica până la graniţa cu Ungaria.

Citiți și:

Pericol de surpare în zona Eroilor. Traficul rutier rămâne închis 30 de zile 

Un nou termen pentru rezolvarea problemelor din zona Eroilor. Circulația, îngreunată încă o lună

Metroul bucureştean va avea vedere la cer


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri