C. T. Popescu: De ce nu l-a sunat Carmen Dan pe Tudose? Poate s-a temut de unul din bancurile lui

Data actualizării: Data publicării:
carmen dan_MAI_DINAMO_10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Pjoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit la Digi24 despre microfonul despre care Carmen Dan spune că l-a găsit în casă. Într-o analiză a erorilor pe care aceasta le-a făcut, începând cu reacţia publică, jurnalistul arată că acţiunea ministrului a dus la discreditarea Ministerului de Interne care nu ar fi în stare să asigure securitatea internă a locuinţei unde stă ministrul de resort.

Doamna ministru e tot timpul lichidă în privire, are o voce foarte sexi, tandră şi sugerând moliciuni, rotunjimi şi în acelaşi timp dramatică, o voce de amantă părăsită. Mă gândesc că ală cu microfonul era interesat de vocea doamnei, era interesat să asculte vocea doamnei.

Se mută ministrul de interne într-o casă şi nu face o verificare a apartamentului, în legătură cu posibilă tehnică pusă pe acolo de ascultare? Ăsta e un gest minimal al unei persoane într-o asemenea funcţie. Există oameni de meserie, se fac reverificări periodice, într-o astfel de funcţie mai vin persoanele calificate şi se uită dacă s-a schimbat ceva.

Când descoperi aşa ceva, care e prima reacţie? Să te duci să ţipi la presă? Să te audă o lume întreagă?

Primul lucru, taci. Orice persoană aflată în astfel de funcţii, în clipa în care are o problemă de genul acesta, în niciun caz nu o face publică, e o eroare de comportament gravă.

Există DGIPI, scopul acestei direcţii este protecţia internă a cadrelor, a ministrului.

Cum era pus într-o priză? De ce trebuia pus acolo? Nu am auzit de scule de genul acesta puse în priză, există locuri mult mai bune. Dacă tot a pus cineva o sculă de înregistrare acolo, de ce numai audio? Dacă tot ne deranjăm, la cum e acum tehnica miniaturală, nu ai o problemă să pui şi audio – video.

Cum transmite? Nu am auzit. E un magnetofon care înregistrează? Atunci cel care l-a pus trebuie periodic să smulgă priza din perete şi să schimbe banda.

Apoi bateria. Trebuie alimentat acel dispozitiv.

Te faci de râs în întreaga lume. Cum să ai comportamentul ăsta? Ca o domnişoară de pension care ai descoperit un şoarece mort în priză.

Aparatul putea fi acolo de când s-a mutat. De ce nu a chemat organele specializate să îi verifice casa?

Dacă a fost montat în ultimele două săptămâni, dacă îşi asigura paza cu persoane specializate, aşa cum e firesc, cine putea să intre?

Este o discreditare ce a făcut ea. A MAI, a Poliţiei Române, a organelor abilitate, a SPP, care nu sunt în stare să asigure securitatea internă a locului unde stă ministrul de interne.

De ce nu l-a sunat pe Mihai Tudose? Poate pentru că bănuia că se va lovi de unul din bancurile lui. El e mai hâtru aşa - I-ar fi spus ceva, de genul, în traducere rapidă – <fii, cucoană, serioasă!> sau să îi spunea: <îţi dai seama ce bătaie de joc e asta pentru MAI? Eventual poate vă daţi demisia pentru că aţi produs această imagine gravă Ministerului de Interne>”, a comentat la Digi24 jurnalistul.

Citiţi şi:

Marincea (SRI): Dispozitivul găsit la Carmen Dan este destul de comun, nu e folosit de serviciile de informaţii

V. Ponta: Carmen Dan se face de râs cu povestea asta

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri