Mihai Răzvan Ungureanu, din nou șef la SIE. A depus jurământul în Parlament

Data publicării:
mihai razvan ungureanu-Mediafax Foto-Razvan Chirita-1

 

 Foto: Mediafax

ACTUALIZARE 21:00 Mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu intră în vigoare. Hotărârea Parlamentului, luată în urma votului exprimat marți după-amiază, a fost publicată în Monitorul Oficial.


După depunerea jurământului, Mihai Răzvan Ungureanu le-a mulţumit parlamentarilor care l-au votat şi preşedintelui Klaus Iohannis pentru nominalizare. El a vorbit şi despre planurile lui la şefia SIE.

Domeniul informațiilor este unul al profesioniștilor, domeniu care nu poate și nu trebuie să fie contaminat politic. Aș vrea ca noul meu mandat să îmi convingă colegii că doar împreună putem schimba percepția păguboasă asupra serviciilor speciale care, deși autonome, par să nu dea socoteală nimănui”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu şi-a făcut lobby pentru voturile colegilor parlamentari.

Înaintea şedinţei, a dat mâna cu toţi senatorii şi deputaţii veniţi în plen, chiar şi cu cei care în urmă cu trei ani l-au demis din funcția de prim-ministru al României.

Din partea PSD au participat la şedinţă doar patru parlamentari, printre care preşedintele Camerei Deputaților,Valeriu Zgonea, şi liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu.

Acesta din urmă a explicat de ce PSD nu este de acord cu numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu.

„Am văzut un candidat la Parlament care s-a exportat cu sindromul Dandanache în oase tocmai pe moșia boierului Falcă de la Arad, unde târâș-grăpiș a reușit să ajungă senator. Un produs expirat politic pe care contestatarii lui cei mai vehemenți de acum trei ani de zile ni-l prezintă ca un produs nou”, a spus Marian Neacşu, liderul deputaţilor PSD.

În apărarea lui Mihai Răzvan Ungureanu au sărit foştii democrat-liberali.

„A vorbi de un senator al României, de un membru al Parlamentului României că e un produs expirat mi se pare o jignire fără precedent și de neacceptat”, a spus Ioan Oltean, deputat PNL.

Liderul deputaţilor PSD a reuşit să intre în conflict şi cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care şi-a mobilizat parlamentarii pentru şedinţa de astăzi.

Îl pot înțelege pe domnul Kelemen Hunor, care a venit de la Budapesta astăzi pentru a-l înscăuna pe MRU, cel care a făcut cadou statului maghiar moștenirea Gojdu”, a spus Marian Neacşu.

Voi veni la serviciu și de la Miercurea Ciuc, și de la Cluj, și de pe lună pentru oameni care și-au respectat cuvântul față de mine, față de noi”, a fost răspunsul lui Kelemen Hunor.

Călin Popescu Tăriceanu l-a acuzat pe Mihai Răzvan Ungureanu că este omul lui Traian Băsescu. Parlamentarii săi au boicotat şedinţa alături de PSD.

În persoana d-lui Ungureanu nu văd decât reîntoarcerea în posturi-cheie a oamenilor fostului președinte. La vremuri noi, tot noi”, a spus ironic președintele Senatului.


 Actualizare 19.19. Mihai Răzvan Ungureanu a depus jurământul în calitatea de nou șef al Serviciului de Informații Externe. A primit 278 de voturi pentru și șase împotrivă. Cinci parlamentari nu au votat.


Actualizare 18.47. 282 de parlamentari au votat la ședința de plen pentru conducerea SIE. Surse politice spun că Mihai Răzvan a primit suficiente voturi pentru a fi numit în această funcție. Votul a fost secret, cu buletine. Mihai Răzvan Ungureanu are nevoie de 144 de voturi.


Actualizare 17.49 Începe votul. Sufragiile vor fi exprimate prin buletine de vot.

Valeriu Zgonea strigă numele fiecărui parlamentar, care vine și introduce buletinul de vot în urnă.

Actualizare 17.08. Este cvorum pentru votul privind conducerea SIE.  286 de parlamentari au semnat prezența la ședința plenului reunit.

Chiar dacă PSD a anunțat că boicotează ședința, doi social-democrați au semnat de prezență.

Ședința este condusă de cei doi președinți ai Camerelor, Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă surse politice spuneau că șeful Camerei Deputaților va delega pe altcineva să conducă ședința.

Votul va fi secret, cu buletine de vot.



Actualizare 12.30. Senatorul PNL Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei de control SIE a declarat marţi că Mihai Răzvan Ungureanu nu a putut fi audiat pentru funcţia de director al Serviciului, pentru că şedinţa comisiei a fost boicotată de doi membri aparţinând PSD, Dorel Căprar şi Mihai Weber.

N-a fost audiat, pentru că colegii noştri au refuzat să-şi îndeplinească calitatea de parlamentari şi să se prezinte la comisie. Cu unul dintre ei am vorbit eu înainte de şedinţă, mi-a promis că vine. Un altul a fost sunat la telefon şi a spus că nu poate să vină. Amândoi sunt în clădire”, a declarat Calimente după şedinţa comisiei, precizând că este vorba de Dorel Căprar şi Mihai Weber ,de la PSD.

Eu bănuiam că nu vin colegii noştri. N-au avut nici măcar tăria de caracter să ne spună în faţă că nu vin”, a mai spus Calimente.

Preşedintele Comisiei SIE a anunţat că nu s-a întrunit cvorumul şi s-a formulat câte o adresă către Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar la ora 17.00, în plen, se va hotărî dacă Mihai Răzvan Ungureanu va conduce sau nu Serviciul de Informaţii Externe.

Mihăiţă Calimente a subliniat că avizul comisiei este doar consultativ, decizia aparţinând plenului reunit. „Eu cred că la plen lucrurile vor evolua în mod normal şi astăzi domnul Mihai Răzvan Ungureanu va primi votul de care are nevoie ca să fie numit director la SIE”, a mai spus Calimente.

Preşedintele comisiei s-a declarat încrezător în „abilitatea” liberalilor de a asigura cvorumul la plenul reunit. 

„De data asta, Comisia de apărare nu a fost convocată de Biroul Permanent, eu nu pot să convoc Comisia de apărare, nu am această calitate, deci rămânem numai la nivelul Comisiei SIE. Procedural corect, este Comisia SIE să-şi dea avizul”, spune preşedintele Comisiei SIE.


Ultimul cuvânt îl va avea plenul, care se va reuni după-amiază. Liberalii speră că vor fi suficienţi parlamentari în sală pentru începerea şedinţei - 278.

PSD a anunţat că refuză categoric propunerea preşedintelui Klaus Iohannis. Parlamentarii PSD nu vor intra în plen la şedinţa de marţi a Legislativului în care va fi votată propunerea ca Mihai Răzvan Ungureanu să preia conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a declarat, deputatul PSD Florin Iordache, care spune că „e foarte posibil să nu existe cvorum”.

„Din punctul de vedere al PSD, noi nu-l putem vota pe Mihai Răzvan Ungureanu, avem mai multe argumente (...). Pe de o parte, nu a fost o nominalizare transparentă, atât timp cât preşedintele a spus că va avea consultări şi n-au fost aceste consultări în niciun fel, cu nici un partid politic. Pe de altă parte, în legea specială, în legea SIE, se precizează foarte clar că directorul Serviciului de Informaţii Externe trebuie să treacă prin CSAT. Din informaţiile noastre, în ultimul CSAT sau în ultimele şedinţe ale CSAT nu s-a discutat această problemă. În al treilea rând, din punctul nostru de vedere, nu-l putem susţine atât timp cât acum doi ani noi, printr-un vot al Parlamentului, prin moţiune de cenzură, am demis Guvernul condus de Răzvan Ungureanu şi am stabilit în acel moment că dumnealui a venit cu două luni înainte tot din zona serviciilor, a condus Guvernul pentru două luni de zile, nu a fost bun să conducă Guvernul şi acum îl repunem la conducerea Serviciului?”, spune Florin Iordache.

Crin Antonescu nu merge la votul pentru șefia SIE. „Este dreptul meu, ca senator, să mă pot privi în oglindă”

Unele voci susţin că Mihai Răzvan Ungureanu nu se bazează nici măcar pe toţi colegii săi. La Digi24, fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, a anunţat că nu-i va da votul fostului premier.

Este și dreptul meu individual ca senator să mă pot privi în oglindă și să pot privi pe oricare dintre cele câteva milioane de oameni cărora le-am spus anumite lucruri în trecut. Eu nu pot să votez această propunere. Nu este o chestiune personală, nici legată de domnul Ungureanu, cu atât mai puţin de preşedintele Iohannis care face propunerea, e o chestiune care se raportează la mine şi la lucrurile pe care, în calitate de preşedinte al PNL, le-am spus şi făcut într-o anumită perioadă. Am crezut în lucrurile pe care le-am spus, poate uneori m-am înşelat, şi nu cred că această volatilitate a opiniilor, această scuză eternă - "era altă situaţie, erau alte circumstanţe" - poate să slujească la infinit”, a declarat Crin Antonescu la emisiunea „24 într-o oră”.

Mihai Răzvan Ungureanu, propus de Klaus Iohannis la șefia SIE

Senatorul liberal Mihai Răzvan Ungureanu a fost nominalizat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu. Conform prevederilor constituționale, domnul Președinte Klaus Iohannis i-a înștiințat, printr-o scrisoare oficială, pe președinții celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Mihai Răzvan Ungureanu a mai fost director al SIE în perioada noiembrie 2007 - februarie 2012.

Teodor Meleşcanu a demisionat, pe 22 septembrie 2014, din funcţia de director al SIE, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri