Mii de oameni au protestat și în țară. Împreună cu Bucureștiul au fost peste 75.000

Data actualizării: Data publicării:
caracatita

Mii de oameni au manifestat și în multe orașe din țară. În Timișoara, protestatarii au venit cu o coregrafie specială și scandează „Rezistam, nu cedam!”, „PSD, ciuma roșie!”. Oamenii au protestat faţă de modificarea legilor justiţiei şi codurilor penale și față de instabilitatea politică și economică din țară.

ACTUALIZARE 21:35 - Protestele s-a stins în București și în majoritatea localităților. În total, în Capitală și în țară au protestat în jur de 75.000 de persoane.

ACTUALIZARE 20:20 - Numărul protestatarilor a crescut constant. Acum sunt peste 70.000 de oameni în toată țara. În București sunt 60.000, 5.000 la Timișoara, la Cluj aproape 10.000, Iași 3.500, Brașov 1.000, Oradea 1.000, Sibiu 4.500, Craiova 500, Galați 1.000, Constanța 500, 50 la Buzău.


În Timișoara, la ora 18:30 protestau peste 3.500 de oameni, cel puțin o mie de oameni s-au strâns în Cluj, 400 la Galați, peste 300 la Brașov și 500 la Iași. Și la Constanța, Sibiu, Reșița și Târgu Mureș se desfășoară proteste la această oră. Numărul participanților este în creștere de la oră la oră în toate localitățile unde au loc. Potrivit Adevărul.ro, și în Alexandria, oraș din județul Teleorman s-a organizat un mini-protest. Acolo manifestează nouă oameni.

Organizatorii protestului din Timișoara au confectionat o caracatiță cu chipul lui Liviu Dragnea, iar la capătul tentaculelor se află figurile politicienilor fideli șefului PSD.  După intonarea imnului de stat al României, vorbitorii au spus că actualii guvernanţi şi parlamentarii Puterii majoritare din Parlament „au reuşit să legifereze hoţia pentru a-i salva pe ceilalţi hoţi”.

„Este caracatiţa corupţiei”, au strigat organizatorii acţiunii de protest. Caracatiţa corupţiei a fost ridicată deasupra capetelor protestatarilor în strigătele mulţimii. Oamenii au scandat „Aţi reuşit, ne-aţi unit” şi „Afară, corupţia din ţară” sau „Democraţie, nu oligarhie”.

„Strigaţi mai tare, democraţia nu e de vânzare”, „Bucureşti, luptă Bucureşti”, „Rezistăm, nu cedăm”, „Vrem Justiţie nu corupţie”, „Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, „Unitate”, „uniţi salvăm toată România”, sunt cele mai auzite sloganuri din mulţimea adunată în piaţa centrală a orașului de pe Bega.

În Cluj, Protestatarii s-au adunat lângă Monumentul Memorandiştilor începând cu ora 18,00 şi au purtat pancarte cu mesaje precum: „Suntem cu ochii pe voi”, „Uniţi slavăm toată România”, „Dragnea, tot nu scapi de puşcărie”, „Penalii n-au ce căuta la guvernare”.

La Botoşani, aproximativ 40 de persoane participă, sâmbătă, la un protest împotriva modificărilor la legile justiţiei. Protestul are loc în Piaţa Revoluţiei, manifestanţii fluturând steaguri şi afişând bannere cu mesaje împotriva partidului aflat la guvernare.

Sunt 100 de persoane în stradă şi la Satu Mare, iar la Baia Mare circa 200. La Zalău sunt 70 de persoane pe platoul din centrul oraşului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri