Ministru suedez: Este șocant că România nu a cheltuit suficient din fondurile UE pentru integrarea romilor

Data publicării:
ROMI-MFAX-1

„Este profund îngrijorător că România, de exemplu, nu aplică pentru resursele UE care există pentru a îmbunătăți situația romilor”, a declarat ministrul pentru integrare, Erik Ullenhag, pentru agenția suedeză TT.

Potrivit Comisiei Europene, România a primit 3,68 miliarde de euro de la Fondul social european în perioada 2007-2013. O parte a sumei ar fi trebuit folosită pentru integrarea romilor. Însă România are dificultăți în absorbția fondurilor UE și a folosit doar 27% din bani, în pofida apelurilor de a face mai mult.

Doi membri ai Partidului Liberal al lui Ullenhag au provocat recent o dezbatere în Suedia, după ce au publicat un editorial în ziarul Dagens Nyheter sub titlul „Lăsați românii să plătească factura”. 

Potrivit unui responsabil din Stockholm, nouă din zece cerșetori din Suedia sunt romi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri