Foto Ministrul apărării s-a întâlnit cu directorul Direcției de Armamente din Franța. Cei doi au discutat despre cooperarea militară în NATO

Data actualizării: Data publicării:
Foto: MApN
Foto: MApN

Ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit, marți, cu directorul Direcției Generale de Armamente din Franța, generalul Gaël Diaz de Tuesta, aflat în vizită la București, și cu ambasadorul Franței, E.S. Nicolas Warnery. Aceștia au discutat despre cooperarea pentru înzestrarea armată și valorificarea oportunităților din cadrul inițiativelor europene de apărare, inclusiv prin mecanismul SAFE. Oficialii au convenit asupra necesității unui dialog strategic constant și a intensificării cooperării operaționale și industriale, în contextul provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre și din Balcanii de Vest.

„Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut o întrevedere marți, 22 iulie, cu directorul Direcției Generale de Armamente din Franța, generalul Gaël Diaz de Tuesta, aflat în vizită la București, și cu ambasadorul Franței, E.S. Nicolas Warnery.

Discuțiile s-au concentrat pe aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul înzestrării și pe valorificarea oportunităților din cadrul inițiativelor europene de apărare, inclusiv prin mecanismul SAFE. A fost subliniată importanța Parteneriatului Strategic româno-francez pentru consolidarea posturii aliate pe Flancul Estic, fiind apreciată contribuția Franței la Grupul de Luptă NATO dislocat la Cincu.

Oficialii au convenit asupra necesității unui dialog strategic constant și a intensificării cooperării operaționale și industriale, în contextul provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre și din Balcanii de Vest. De asemenea, a fost reiterat angajamentul comun pentru sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova”, arată un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Foto: MApN
Foto: MApN

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...