Ministrul Finanţelor: Creşterea economică a României nu este bazată doar pe consum, ci şi pe investiţii

Data publicării:
anca dragu in fata ta

 

Economia românească a crescut în trimestrul al doilea din acest an cu 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, iar faţă de trimestrul anterior cu 1,5%, păstrând ritmul din primele trei luni, astfel că a ajuns la un avans pe primele şase luni de 5,2%, arată primele estimări publicate vineri de Institutul Naţiona de Statistică (INS). "Cifrele venite astăzi de la INS confirmă şi chiar depăşesc estimările noastre.

Creşterea economică este una sustenabilă, bazată pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile, cu 9% al construcţiilor în trimestrul al doilea şi realizată în condiţiile unei reduceri a cresterii comerţului cu amănuntul. Serviciile pentru întreprinderi şi-au amplificat creşterea de la 7,8% în primul trimestru la 9,5% în trimestrul al doilea. Asta arată că nu e o creştere bazată doar pe consum, ci şi pe investiţii şi că temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate", a declarat Ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

La capitolul creşterii economice în cel de-al doilea trimestru al anului, faţă de al doilea trimestru din 2015, România se clasează pe primul loc între cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor. Pe locul doi este Slovacia, cu 3,7% şi pe trei Spania cu 3,2%. Şi în ceea ce priveşte creşterea economică în trimestrul doi din 2016 faţă de primul trimestru al anului, ţara noastră s-a situat pe primul loc în UE. PIB-ul a fost, în termeni reali, cu 1,5% mai mare în al doilea trimestru din 2016, faţă de primul trimestru din 2016.

Rezultate bune au mai înregistrat Ungaria cu 1,1% şi Polonia şi Slovacia, cu 0,9%. Creşterea economică trimestrială este semnificativ mai mare decât cea aşteptată de analiştii economici, de 4,1% în trimestrul al doilea, faţă de trimestrul al doilea din 2015. Motorul principal, potrivit economiştilor consultaţi de News.ro, a fost în continuare, cel mai probabil, creşterea consumului, determinată în special de reducerea TVA şi majorarea salariilor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri