Misterioasele telefoane ale parlamentarilor

Data publicării:
parlament

Se auzeau tot soiul de zgomote ciudate, se întrerupeau apeluri când nu ar fi trebuit să se întrerupă, pierdeam semnalul, lucruri de factura asta”, spune Marian Neacşu, secretarul general al PSD

Şi preşedintele Comisiei de Apărare din Senat e convins că e interceptat.

„Din modul în care s-a descărcat sau în care s-a comportat, el, telefonul ca aparat”, spune Marius Obreja, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat.

Situaţia se repetă şi pentru vicepreşedintele Comisiei de Control SRI.

„De exemplu mi s-a şters de vreo câteva ori agenda telefonică. Nu fac precum personajele din filme să-i spun soţiei că o iubesc, să-i fac declaraţii, deci nu am convorbiri din astea intime la telefon. Aşa că dacă cineva mă interceptează să fie sănătos, dacă o fac instituţiile statutului sper să o facă în condiţiile strict legale”, declara Octavian Popa, deputat PNL.

Unii parlamentari par mai relaxaţi.

Se naşte o adevărată furie a interceptărilor, parcă ne-am întors înainte de 89 şi sincer să fiu, ascultaţi-mă oameni buni, am multe de spus”, spune Tudor Ciuhodaru, deputat PSD

Convins că este interceptat este şi preşedintele Senatului, care îi ironizează pe cei care nu cred că sunt ascultaţi.

„Eu vă întreb: câţi credeţi că n-am avut telefoanele puse sub ascultare?”, spune Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului

E foarte posibil. Din câte ştiu însă, după fiecare mandat de interceptare, persoana care a fost interceptată trebuie să fie anunţată”, afirmă Daniel Constantin, copreşedinte ALDE

Şi având în vedere că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în România, concluzia este că este numai aşa o poveste asta cu interceptările telefonice, deci e numai o invenţie a noastră, că ele de fapt nu s-au întâmplat”, spune Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat explică ce îşi doresc aleşii.

Trebuie să ne putem folosi telefonul sau să ne comportăm liberi atâta vreme cât nu suntem infractori sau terorişti”, spune Marius Obreja, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat.

Subiectul interceptărilor a fost discutat şi la Palatul Cotroceni, unde partidele au avut o rundă de consultări preşedintele Klaus Iohannis privind un nou pachet de legi privind securitatea naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri