Mitropolia Ardealului, răspuns pentru contestaţia lui Cristian Pomohaci

Data actualizării: Data publicării:
cristian pomohaci preot

Contestaţia depusă de Cristian Pomohaci ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”, iar cazul va fi judecat în următoarele treizeci de zile, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Mitropoliei Ardealului.

”După analizarea elementelor de formă şi de fond, s-a constatat că cererea întruneşte condiţiile de admisibilitate, iar, la propunerea scrisă a inspectorului eparhial, Mitropolitul Ardealului a dispus înscrierea cererii de apel în registrul de judecată al Consistoriului Mitropolitan”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Mitropoliei Ardealului,

Potrivit documentului, de la data înscrierii cererii de apel, în termen de maxim 30 de zile, va avea loc şedinţa de judecată a Consistoriului Mitropolitan.
Consistoriul Mitropolitan, ca ”instanţă disciplinară şi de judecată pentru recursurile clericilor de mir din eparhiile sufragane mitropoliei sancţionaţi cu destituirea din slujirea clericală, pentru apelurile împotriva hotărârilor de caterisire” este format exclusiv din preoţi. 

Hotărârea luată de membrii Consistoriului va fi supusă aprobării Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, iar apoi, după aprobare, poate fi contestată cu recurs la Consistoriul Superior Bisericesc de la Patriarhie.

Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.

Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia printr-o decizie luată în 28 iulie.

Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa Consistoriului, deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.

Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale.

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile de corupere sexuală a unui minor care i se aduc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate