Moise Guran și Biziday debutează luni, 14 septembrie, de la 22:00, la Digi24

Data publicării:
IMG 6319 copy

„Digi24 este o televiziune care nu face compromisuri cu telespectatorul pentru audiență. Aceasta a fost cel mai important şi mai puternic argument. În plus, din punct de vedere tehnic, este mult peste toate celelalte televiziuni. A trebuit să învățăm, într-un timp scurt, să folosim resursele uriașe ale DIGI, dar și să respectăm proceduri specifice unei corporații”, spune Moise Guran.

Venirea lui Moise Guran în echipa Digi24 HD e parte din promisiunea postului: aceea de a oferi telespectatorilor informaţie cât mai diversă, mai completă şi, mai presus de orice, nealterată.

„Pentru mine, Digi24 este un model de comunicare civilizată de care telespectatorii au nevoie. Digi24 este chiar foarte diferit de celelalte televiziuni de știri din România. Pentru echipa Biziday, acest lucru a contat, în mod evident, mai mult decât partea tehnică”, spune Moise Guran.

Aşadar, din 14 septembrie, de la ora 22.00, cele mai importante informaţii economice şi, mai ales, decodarea lor sunt la Digi24.

„Biziday este o emisiune pentru cei 500.000 de romani interesaţi de economie, dar și pentru restul de 18 milioane și jumătate. Țara se schimbă lent, dar se schimbă. Dacă aș vrea să fac audiență cu orice preţ, ar trebui să le spun românilor ceea ce doresc să audă, să le confirm simpatiile sau antipatiile. Dar astfel nu aş ajuta pe nimeni să evolueze. Prefer să le spun românilor ceea ce poate nu vor să audă, să le pun probleme, să-i forțez să gândească fiecare cu capul lui. Spiritul critic și dialogul civilizat sunt instrumentele pentru evoluție, chiar dacă, la un moment dat, ca telespectator, ai prefera să te uiți la circ sau să vezi cum e înjurat la televizor un personaj care ție nu-ți place”, spune Moise Guran.

Digi24 este un canal liber la retransmisie. În martie 2014 a intrat, în urma unei decizii a CNA, în grila must carry. Astfel, Digi24 ar trebui să se regăsească în grilele TV ale tuturor operatorilor de cablu din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri