Monumentul Marii Uniri, care trebuia dezvelit în 2012, nu va fi amplasat nici de Centenar

Data actualizării: Data publicării:
Monumentul Marii Uniri Arad

Cu mai puţin de o lună înainte de Centenar, Ministerul Culturii nu a început lucrările de amplasare a Monumentului Marii Uniri în centrul oraşului Arad, deşi ministrul George Ivaşcu afirma, în 25 septembrie, că monumentul va fi instalat până în 25 noiembrie. Autorităţile locale spun, însă, că acest lucru este imposibil, pentru că nu exisă nici proiectul tehnic pentru fundaţie, iar dacă procedurile de avizare ar începe în acest moment, ar dura o lună, la care s-ar adăuga o lună şi jumătate executarea lucrărilor. Monumentul trebuia dezvelit încă din 2012, însă din cauza unor dispute în instanţe între sculptorul Florin Codre, plătit cu 10 milioane de lei, şi Ministerul Culturii, piesele nu au ajuns la Arad nici până în prezent.

Monumentul Marii Uniri Arad
Sursă foto: aradon.ro

News.ro a solicitat în scris Ministerului Culturii, în 29 octombrie, informaţii cu privire la momentul amplasării în Arad a Monumentului Marii Uniri, pentru că nicio lucrare nu a fost începută în acest sens, deşi ministrul George Ivaşcu afirmase, în 25 septembrie, că până în 25 noiembrie monumentul va fi instalat, astfel încât să poată fi dezvelit la Centenar.

Până vineri, ministerul nu a putut oferi informaţiile despre stadiul proiectului de amplare a lucrării artistice, reprezentanţii Biroului de comunicare arătând că sunt în documentare de mai multe zile şi că nu au aflat încă nimic.

Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, susţine că nu are nicio informaţie de la minister despre acest subiect, în timp ce primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat pentru News.ro că ar fi imposibil ca monumentul să mai fie amplasat în acest an. 

„Pentru a fi amplasat monumentul înainte de 1 Decembrie, trebuia deja să existe o fundaţie, dar Ministerul Culturii nu are nici măcar proiectul pentru fundaţie, care trebuia avizat de Primăria Arad. Dacă procedurile birocratice ar începe acum, ar dura o lună, la care se adaugă cel puţin şase săptămâni lucrările de pe şantier, pentru că betonul din fundaţie are un timp în care trebuie să se usuce, înainte de instalarea pieselor monumentului, care cântăresc peste 100 de tone”, a declarat Falcă.

Primarul spune că Guvernul României „nu a respectat anul centenar pentru municipiul Arad şi nu a făcut nimic concret pentru ca monumentul să poată fi dezvelit la 1 Decembrie”.

„Nu cred că incompetenţii din PSD şi Guvern vor fi capabili să mai amplaseze monumentul în acest an. De altfel, Primăria Arad are în vedere realizarea propriului monument dedicat Marii Uniri, avem deja macheta, pe care urmează să o prezentăm public în curând”, a afirmat Falcă.

Sculptorul braşovean Florin Codre (75 de ani) a câştigat, în 2007, concursul organizat de Ministerul Culturii pentru amplasarea în centrul Aradului a unui monument dedicat Marii Uniri. El a înasat 10 milioane de lei de la minister pentru realizarea monumentului, transport şi amplasare.

Lucrarea artistică, care reprezintă o coloană a infinitului stilizată sub forma unui stâlp ramificat, simbolizând o convergenţă a celor trei provincii româneşti,  trebuia dezvelită de Ziua Naţională în 2012, dar sculptorul nu a adus-o la timp din China, unde a realizat-o. Astfel, în 2013, Ministerul Culturii l-a chemat în instanţă, iar în toamna anului 2015, Tribunalul Bucureşti l-a obligat să transporte la Arad monumentul pe propria cheltuială, conform contractului semnat cu beneficiarul.

Artistul nu s-a conformat sentinţei, invocând diverse motive pentru a nu transporta piesele în Arad. El a cerut autorităţilor să plătească aceste costuri, afirmând că nu mai are bani, însă ministerul a refuzat, invocând prevederile din contract şi sentinţa definitivă. Ulterior, sculptorul a invocat fie motive de sănătate, fie neînţelegeri cu autorităţile locale din Arad, care nu sunt parte din acest contract semnat cu ministerul.

În luna mai 2018, Consiliul Local Arad a aprobat un nou amplasament pentru Monumentul Marii Uniri, după ce s-a renunţat la varianta instalării deasupra unui lac din centrul oraşului (Lacul Pădurice). Lucrarea artistică va fi în aceeaşi zonă, dar mai aproape de sediul Consiliului Judeţean, pe locul unei clădiri care aparţinea filialei Uniunii Artiştilor Plastici şi care a fost demolată recent pentru a face loc lucrării artistice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri