O aeronavă TAROM a cerut să aterizeze de urgență la Timișoara

Data publicării:
tarom mediafax-1

Actualizare ora 20.00 Aeronava a aterizat din cauza unei femei, suspectată în primă instanță că a făcut un preinfarct. Medicii care au consultat-o pe aeroport spun că ar fi vorba, mai degrabă, de un atac de panică și, în orice caz, nu s-a decis spitalizarea ei. Piloții spun că femeia ar avea probleme psihice și că a făcut scandal în avion. Ei refuză să continue călătoria cu acest pasager la bord și deocamdată nu se știe dacă aeronava Boeing 737 își va continua cursa către Iași.

__________________________

Piloții au cerut prezența unor echipaje de urgență la aeroport. Din primele informații, se pare că pasagerul a suferit un infarct. Primele îngrijiri i se vor da la aeroport, după care va fi transportat către cel mai apropiat spital din Timișoara.

Nu este pentru prima oară când se întâmplă un asemenea incident la Timișoara. Chiar luna trecută, o aeronavă care decolase de la București cu destinația Pisa, Italia, a aterizat de urgență pe aeroportul din Timișoara după ce unui pasager - un bebeluș de nouă luni cu o malformație cardiacă - i s-a făcut rău. Fetița nu mai putea să respire.

Și în octombrie anul trecut un avion a cerut aterizarea de urgență după ce starea unui copil bolnav și operat, care era dus în străinătate, s-a înrăutățit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri