O altfel de deszăpezire. Angajaţii unei primării au încropit un plug din două scânduri şi o sfoară

Data publicării:
ninsoare

În alte localităţi, edilii au reuşit să se gospodărească din timp - au cumpărat utilaje de iarnă, iar acum se bucură de drumuri curate.

Cu multe indicaţii şi un utilaj rudimentar, improvizat rapid din scânduri şi o sfoară, angajaţii primăriei din comuna Nicșeni, judeţul Botoşani, s-au apucat de curăţat trotuarele din faţa instituţiilor publice.

Chiar dacă plugul improvizat le uşura munca, oamenii au fost nevoiţi într-un final să se întoarcă la lopeţi. Şi aceasta după ce ideea lor a fost ironizată de trecători.

Primăria are contract cu o firmă de deszăpezire dar acesta este valabil doar pentru strada principală și drumul care leagă cele trei sate ale comunei.

La 20 de kilometri distanță, tot în județul Botoșani primarul comunei Răchiți a pus la punct un sistem de deszăpezire. A cumpărat cu bani de la Uniunea Europeană două utilaje și pentru că nu poate angaja personal, le conduce chiar el, îmbrăcat în costum.

Şi locuitorii din Măguri-Răcătău, o comună din vârful Munţilor Apuseni au renunţat la ajutorul drumarilor pe durata iernii după ce primarul a cumpărat o maşină de deszăpezire tot din fonduri europene. Iar uliţele sunt, de multe ori, mai curate decât drumurile naţionale din alte zone.

Totul e automat, se trag bolţurile, se ia şi freza tot în aceste mufe, se cuplează automat.

Înainte să cumpere utilajul, primăria cheltuia în fiecare iarnă aproximativ 100.000 de lei numai pe curăţarea drumurilor. Acum, rămâne să acopere preţul combustibilului, adică maxim 40 de mii de lei pe an. În plus, localităţile nu au rămas izolate nici măcar o zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri