O avarie a lăsat trei judeţe fără curent electric

Data publicării:
pana de curent

Judeţele Suceava, Botoşani şi o parte din Neamţ au rămas o oră fără curent. Alarmele magazinelor au pornit, iar semafoarele n-au mai funcţionat, aşa că poliţiştii au ieşit în stradă pentru a dirija traficul. Au apărut probleme şi în spitalele care nu deţin generatoare proprii de energie electrică, în bănci, dar şi în în magazine, unde casele de marcat au devenit nefuncţionale.

Avaria care a lăsat fără curent trei judeţe s-a produs pe linia de înaltă tensiune aparţinând Transelectrica, societate care susţine că totul a pornit de la un scurtcircuit apărut pe o linie dintr-un sat din Suceava. Potrivit Transelectrica, defecţiunea a fost remediată în câteva minute, însă realimentarea tuturor consumatorilor a durat aproape o oră.

Avaria produsă este una dintre cele mai mari, ca număr de clienţi afectaţi, din acest an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri