O brăileancă a învins banca în instanță și și-a câștigat dreptul de a plăti ratele la un curs de 2 lei/franc

Data publicării:
bani 3-3

Nicoleta Costache a luat creditul în franci elveţieni în 2007. Atunci, moneda elveţiană era 1,8 lei. La o rată de 350 de franci, de exemplu, asta însemna un cost lunar de 630 de lei. Între timp însă, rata s-a dublat, aşa că femeia a dat banca în judecată.

Tribunalul Galați a admis recursul formulat de reclamantă si a obligat o bancă din România să convertească creditul acordat reclamantei la cursul franc elvețian-leu românesc la data acordării creditului, acest curs majorat cu un procent de 10 la sută”, a spus Robert George Florea, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Galaţi.

Asta înseamnă că femeia va plăti ratele la un curs de 2 lei pe franc. Ea a obţinut şi anularea comisionului de risc, pe motiv că este abuziv. Banca va trebui să-i returneze acum peste 32.000 de lei.

Vestea n-a fost primită prea bine de reprezentanţii institutiei bancarei. Ei spun că la mijloc ar fi vorba de o eroare.

Pe baza argumentelor prezentate de către bancă, instanţa a dispus deja suspendarea executării deciziei, urmând să reanalizeze hotărârea în cadrul unui nou dosar”, au transmis aceştia.

Dacă instanţa va admite cererea de revizuire depusă de avocaţii băncii, atunci procesul se va relua.

Decizia va fi luată de aceiaşi judecători care au stabilit îngheţarea cursului pentru plata ratelor.

„Riscurile de a se desfiinţa această hotărâre sunt mici, probabil sub 1%. E greu de presupus că acelaşi complet va ajunge la altă decizie doar pentru că i se pare părţii că e o eroare”, spune avocatul Gheorghe Piperea.

În prezent, peste 2.400 de români cu credite în franci au în desfăşurare procese cu băncile. Avocaţii sunt optimişti şi spun că o parte dintre ei ar putea primi decizii favorabile până la Crăciun, pentru că s-a format un precedent. Decizia de la Galaţi a fost dată în baza unui contract cu clauze tip, care se regăsesc şi în contractele altor clienţi.

În România sunt 200.000 de români cu credite în franci elveţieni în valoare de 10 miliarde de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei