O fabrică de tricotaje deschisă în Bihor nu găseşte angajaţi

Data publicării:
tesatoare

Firma de tricotaje din Italia plăteşte autorităţilor locale din comuna Ţeţchea, judeţul Bihor, o chirie lunară de o mie de euro pentru cei o mie de metri pătraţi pe care îi are hala. Producţia a început de o lună şi jumătate, însă abia dacă s-au găsit angajaţi suficienţi pentru a onora comenzile venite din străinătate.

„Problema mare pe care o avem aici e cu personalul. Nu sunt obişnuiţi să lucreze, nu toată lumea vrea să lucreze. Acum suntem 26-27 de persoane. Ne trebuie personal. Acum, momentan, am refuzat comenzi”, spune administratorul fabricii de tricotaje.

Localnicii care au acceptat să se angajeze se declară mulţumiţi de condiţii, mai ales că nu mai sunt nevoiţi să facă naveta pentru un loc de muncă. Ei cred că acest argument ar trebui să-i convingă şi pe alţii.

„Nu mergem departe, nu facem naveta, sunt trei kilometri de acasă până aici, e foarte-foarte important să avem de lucru în comună. Şi se câştigă foarte bine”, spune o angajată.

„Nu am mai lucrat, am fost în şomaj. Şi când am auzit că se deschide, cu prima ocazie am venit”, spune o altă femeie.

Hala a fost construită cu peste cinci 500.000 de euro, bani europeni, obţinuţi de primăria din Ţeţchea. Singura condiţie impusă de autorităţile locale este ca firma să aibă cel puţin două treimi dintre angajaţi din localitate.

„Scopul „incubatorului de afaceri” este de a rezolva una din problemele comunei noastre, aceea a lipsei locurilor de muncă”, spune Ovidiu Pavel Drimbea, viceprimarul comunei Ţeţchea.

„Acum, cu concurenţa din China, Vietnam, să avem o hală pentru care să plătim o chirie mică te ajută un pic”, e de părere administratorul fabricii.

Autorităţile locale din comuna bihoreană vor mai concesiona două terenuri lângă hală, pentru doi investitori care vor să construiască în zonă alte fabrici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro