O fetiță din Galați a murit după ce a fost mușcată de câinele vecinilor

Data publicării:
caine crop

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Cristina Tatulici, a precizat la Digi24 că este vorba de o fetiță de 3 ani și jumătate.

Din primele verificări, se pare că fetița se afla în curtea unei vecine, unde a fost atacată de câinele familiei respective.

Copila a fost preluată de o ambulanță, dar a murit în drum spre spital.

„În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiune de ucidere din culpă”, a declarat Cristina Tatulici.

Tatăl fetiței se afla în grădină, unde lucra pământul, iar mama nu se află în țară. Fata de 3 ani mergea des la vecini.

Incidentul a avut loc ieri după amiază. Fata a fost mușcată de peste 20 de ori, iar manevrele de resuscitare au avut loc timp de o oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri