O nouă amânare în dosarul casei familiei Iohannis

Data publicării:
klaus iohannis - GettyImages - 24 iulie 2015

ACTUALIZARE 12.00. Magistraţii Curţii de Apel Braşov au dat un nou termen, 6 iunie 2016, în procesul în care preşedintele Klaus Iohannis încearcă să-şi recupereze casa din centrul Sibiului. Amânarea a survenit pentru ca nu a fost îndeplinită procedura de citare în străinătate a uneia dintre părţi, care nu mai locuieste la domiciliul cunoscut. 


Contestația în anulare a fost depusă în toamna anului trecut. În contestație, Klaus Iohannis a cerut desființarea deciziilor civile prin care mai întâi Tribunalul Brașov și apoi Curtea de Apel Brașov au anulat contractul de vânzare - cumpărare a imobilului situat într-o zonă foarte căutată, din centrul municipiului Sibiu.

Pe 4 ianuarie anul acesta, Curtea de Apel Brașov a fixat un nou termen de judecată pentru astăzi.

Unul dintre argumentele judecătorilor a fost că avocații președintelui nu au motivat atunci contestația în anulare.

Este ultima cale de atac pe care soții Iohannis o pot cere, în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri