„O situaţie extrem de periculoasă”: Un bărbat a mers cu tricicleta pe contrasens pe A1. Au fost 19 apeluri la 112 în 40 de minute

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

Un bărbat care a încercat să ajungă acasă, la Gurasada, judeţul Hunedoara, a intrat cu tricicleta pe autostrada A1 şi a circulat pe contrasens, pe banda a doua. 19 apeluri au fost primite la numărul de urgenţă 112, în 40 de minute. Bărbatul a fost amendat.

„O situaţie extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localităţii Ilia. Un bărbat de 62 de ani încerca să ajungă acasă, la Gurasada, pe tricicletă. Şi nu pe un drum secundar, ci pe autostradă, pe banda a doua, în sens opus direcţiei normale de deplasare. În doar 40 de minute, 19 cetăţeni au sunat la 112 pentru a semnala pericolul. Le mulţumim pentru spiritul civic şi pentru că nu au ignorat ceea ce vedeau!”, a transmis, sâmbătă, IPJ Hunedoara, potrivit News.ro.

Potrivit comunicatului, la primirea primului apel, poliţiştii au acţionat imediat. Două echipaje, aflate la zeci de kilometri distanţă, au intervenit coordonat: unul a redus controlat viteza traficului care se apropia de zona de risc, iar celălalt s-a deplasat în regim de urgenţă pentru interceptarea triciclistului.

Bărbatul a fost oprit şi scos în afara carosabilului, intervenţia încheindu-se fără incidente.

Pentru circulaţia cu tricicleta pe autostradă, bărbatul a fost amendat cu 1.946,25 de lei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță