O subordonată a lui Dumitru Buzatu, șeful CJ Vaslui, s-a sinucis în birou

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Foto: Poliția Română

O angajată a Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui a fost găsită, luni, spânzurată în biroul său din cadrul instituţiei, informează Agerpres.

La ora 15.15 a fost primit un apel la numărul de urgenţă 112, care anunţa faptul că o persoană în vârstă de 50 de ani a fost fost găsită spânzurată în birou. Sunt efectuate cercetări la faţa locului”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

La faţa locului a intervenit o autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui. Potrivit reprezentanţilor SAJ Vaslui, echipajul medical nu a mai demarat protocolul de resuscitare, deoarece erau instalate semne ale decesului.

Potrivit unor surse din rândul poliţiştilor, femeia s-ar fi încuiat în birou înainte de a recurge la gest.

Femeia deţinea funcţia de director executiv în cadrul CJ Vaslui.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri