Oana Țoiu, în direct la CNN, despre avioanele rusești din Estonia: Considerăm incidentul ca fiind intenţionat. Este inacceptabil

Data actualizării: Data publicării:
oana toiu mae
Foto: Facebook.com / Oana Țoiu

Rusia încearcă să submineze coerenţa NATO, dar obţine exact opusul, a declarat vineri la CNN ministrul de externe al României, Oana Ţoiu, precizând că a discutat cu omologul său de la Tallinn, Margus Tsahkna, despre intruziunea celor trei avioane ruseşti în spaţiul aerian al Estoniei.

„Considerăm (incidentul) ca fiind intenţionat şi suntem clari cu privire la faptul că este inacceptabil”, a spus Oana Ţoiu la CNN, potrivit News.ro.

„Rusia încearcă să submineze coerenţa NATO, dar cred că obţine exact opusul. Suntem în strânsă legătură unii cu ceilalţi”, a adăugat ea. „Vedem şi mai clar că decizia pe care am luat-o la summitul de la Haga de a creşte cheltuielile militare la 5 la sută din PIB este decizia potrivită şi ne accelerăm sancţiunile”, a arătat şefa diplomaţiei române.

„Rusia a încălcat deja de patru ori spaţiul aerian al Estoniei în acest an, ceea ce în sine este inacceptabil. Dar incursiunea de astăzi, în care trei avioane de vânătoare au intrat în spaţiul nostru aerian, este fără precedent”, a declarat, la rândul său, ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, citat de CNN. „Testarea din ce în ce mai extinsă a limitelor şi agresivitatea crescândă a Rusiei trebuie să fie întâmpinate cu o creştere rapidă a presiunii politice şi economice”, a spus şeful diplomaţiei estone.

Ministerul de Externe estonian a anunţat că l-a convocat pe reprezentantul diplomatic al Rusiei în legătură cu incidentul.

NATO a interceptat vineri trei avioane ruseşti care au încălcat spaţiul aerian al Estoniei, au anunţat Ministerul de Externe al ţării şi un purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”