Oraşul cu staţii de biciclete, dar fără piste 

Data publicării:
biciclete constanta

Aceşti biciclişti sunt nevoiţi să facă slalom printre maşini pe arterele aglomerate ale Constanţei pentru că în oraş nu există nicio pistă special amenajată. Asta în condiţiile în care autorităţile locale au construit cu bani europeni staţii moderne şi au cumpărat 390 de biciclete, care se vor închiria gratuit.

„Bicicleta se închiriază destul de simplul, de la această staţie. Odată luată, trebuie să ies cu ea în bulevard. Trebuie să ma asigur bine pentru că este o zonă foarte circulată. Acum sunt pe cont propriu şi va trebui să fac slalom printre maşini”, relatează Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa.

Staţiile au fost deja montate. Primăria a cumpărat şi bicicletele, însă o plimbare pe două roţi pe şoselele oraşului e un risc pe care fiecare şi-l asumă.

„Trebuie să fii atent, să fii cât de cât priceput să zic aşa. Un începător nu poate circula pe stradă”, spune un trecator.

„Orice om cu puţină minte mai întâi face infrastructura şi abia apoi cumpără echipametul. Să ne închipuim că o ţară săracă, România spre exemplul, cumpără avioane şi apoi spune: A, păi n-avem aeroport. Ce să facem cu ele?”, adaugă un bărbat.

Primarul interimar al Constanţei spune că proiectul va fi finalizat la începutul verii, şi că vor fi construite şi piste.

„Nu există pentru că nu se finanţau în cadrul acestui proiect pistele de biciclete”, spune Decebal Făgădău, primarul interimar al municipiului Constanţa.

Proiectul, pentru care au fost alocaţi un milion şi jumătate de euro, a fost obţinut de Primăria Constanţa împreună cu autorităţile din Balcik, Bulgaria. Vecinii bulgari l-au pus în practică într-un an, aşa cum era prevăzut. În schimb, la Constanţa termenul a fost prelungit cu aproape doi ani după ce autorităţile s-au plâns că durează foarte mult să identifice zonele pentru amplasarea staţiilor şi obţinerea avizelor necesare construcţiei. De aceea, administraţia a pierdut o parte din banii europeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri