Pâine fără coloranţi pentru români: ANPC interzice E-urile în compoziţia produselor de panificaţie

Data publicării:
paine - 5450567-Mediafax Foto-Emil Badea-9

Românii vor mânca în curând pâine fãră coloranţi, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat un ordin prin care interzice folosirea E-urilor la fabricarea pâinii şi a produselor de panificaţie.


Măsura ar putea intra în vigoare în mai puţin de o săptămână, după ce reprezentanţii ANPC se vor întâlni cu patronatele şi vor stabili forma finală a proiectului. Astfel, producătorii din panificaţie nu vor mai avea voie să folosească niciun fel de colorant, cu excepţia zaharurilor şi caramelului pentru pâinea din malţ, cel mai utilizat colorant din industria alimentară.

De asemenea, conform noilor reguli, pâinea trebuie să aibă minimum 300 de grame, iar specialităţile de panificaţie trebuie să cântărească 150 de grame.

Chiar dacă pâinea este alimentul de bază al românilor, medicii nutriţionişti recomandă consumul cu moderaţie, întrucât, din cauza aditivilor alimentari, pot apărea probleme cu rinichii, dar şi alte probleme de sănătate.


97 de kilograme de pâine pe an

Un român mănâncă anual 97 de kilograme de pâine, ţara fiind fruntaşă în topul consumatorilor de pâine din Uniunea Europeană. Însă dincolo de cantitate, inspectorii Autorității pentru Protecția Consumatorului spun că multe dintre produse sunt de o calitate îndoielnică, sortimentele conţinând coloranți şi aditivi alimentari care le dau un aspect mai frumos și îi cresc termenul de valabilitate. Și pentru că făina neagră nu se regăseşte în compoziţia pâinii, valoarea nutritivă este foarte scăzută.

În alte cazuri, produsele de panificaţie conţin mulţi aditivi. Pot provoca afecţiuni grave doar dacă sunt consumaţi în cantităţi mari, spun specialiştii, aşa cum este cazul proprionatului de calciu - E282.

Tocmai din nevoia unei alimentaţii sănătoase, după ce a aflat că este bolnav de diabet, Alexandru Totolici şi-a deschis o brutărie, unde toate ingredientele sunt naturale. „Avem făină neagră de grâu, soia, ovăz, tărâțe, făină de secară, gluten”, spune el.

Odată cu noile norme, vânzătorii nu vor mai fi obligaţi să aibă rafturi de anumite dimensiuni pe care să aşeze pâinea. Dar „pâinea neambalată nu trebuie să intre în contact cu produse potențial dăunătoare - chimicale, detergenți”, explică Bogdan Nica, preşedinte ANPC.

Măsurile ar putea intra în vigoare pe 15 ianuarie, după ce ordinul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului va fi publicat în Monitorul Oficial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri