Pasajul Piaţa Sudului. Cel mai costisitor proiect cu bani europeni al primăriei, întârzieri și pierderi

Data publicării:
piata sudului

Pasajul subteran de la Piaţa Sudului ar trebui terminat până la 31 decembrie 2015, însă, pe teren, nici nu se pune problema de aşa ceva. Începute în urmă cu exact un an, lucrările au deja o întârziere de şase luni.

Spre deosebire de alte situaţii, acum primăria nu dă vina pe constructor, ci pe nişte cabluri care nu figurează în planurile subteranelor. Iar al doilea motiv ar fi traficul auto.

„În fiecare zi au găsit câte un fier, câte o... din asta. Acum ele sunt intrate în linie dreaptă, dar nu cred că se vor termina în 31”, a spus primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

„Dacă opream toată circulaţia acolo era perfect. Odată cădea întârzierea la o lună jumate, două luni, dar nu se poate”, a mai spus edilul.

Şoferii îl contrazic însă pe primar.

„Deocamdată nu au început copiii şcoala. Când o să înceapă, din septembrie, o să fie tragic aici. Deja se circulă îngrozitor de rău”, a spus un şofer.

Pasajul, care costă 28 de milioane de euro, a fost proiectat pe o finanţare de 98% din fonduri europene. Nerespectarea termenului de predare va costa foarte scump.

„Încercăm să cerem direct la Comisia Europeană să poată să prelungească termenul. Dacă nu se poate, cred că o să absorbim cam 60% din banii europeni. Restul o să plătim din buget”, a precizat Sorin Oprescu.

Adică tot din banii bucureştenilor.

„Ar trebui să fie penalizat constructorul care în programa lui, acolo, spune foarte clar: domnule, eu trebuie să termin lucrarea până pe data de! Nu o termină, atunci să scoată ceva bănuţi din buzunar. Nu vi se pare corect aşa?”, este de părere un bucureştean din zonă.

La un an de la începerea lucrărilor, muncitorii au turnat aproape 70% din pereţii viitorului pasaj, iar acum lucrează la planşeu.

Singura porţiune terminată este o bucată din rampa de ieşire de pe Calea Văcăreşti. Mult prea puţin, având în vedere că peste patru luni aici ar fi trebuit tăiată panglica.

Pasajul de la Piaţa Sudului va avea o lungime de 356 de metri şi va fi realizat pe direcţia Calea Văcăreşti - strada Niţu Vasile. Ar putea fi gata, cel mai devreme, în primăvară.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...