Pe unde să nu mergeți dacă ninge

Data publicării:
ninge

Autostrada Bucureşti-Piteşti şi alţi 432 de kilometri de drumuri naţionale nu au nici la această oră un contract de deszăpezire. Asta înseamnă că dacă se strică vremea, CNADNR trebuie să intervină cu utilajele proprii.

În urmă cu doar o săptămână, noul ministru al Transporturilor îi reproşa fostului şef de la Drumuri, Narcis Neaga, faptul că insituţia nu este pregătită pentru momentul în care va începe să ningă.

„Eu am constatat, de exemplu, în raportul extins pe care l-am cerut și anumite carențe pe activitatea operațională, nu numai pe cea de investiții. Vorbesc de pregătirea pentru activitatea de iarnă, nu erau stocurile asigurate, nu erau mașinile pregătite în totalitate, acolo unde trebuia”, spune Dan Costescu, ministrul Transporturilor.

Replica a venit rapid de la compania de drumuri potrivit căreia pentru 96 la sută dintre drumurile din România există contracte pentru deszăpezire. Ce-i drept autostrada București-Pitești reprezintă mai puțin de 1% din totalul drumurilor României dar este printre cele mai expuse în caz de viscol. Teoretic, acest sector de drum ar urma să fie curăţat cu utilajele companiei de drumuri în lipsa unui contract cu o firmă specializată.

În această iarnă, cea mai scumpă de deszăpezit va fi Autostrada Soarelui. Curăţarea şoselei de la Bucureşti la Lehliu va costa 1,2 milioane de euro. O va face firma Reinvent Construct, o firmă înfiinţată în această primăvară. De la Lehliu până la Constanţa, deszăpezirea intră în grija unei firme din Braşov, care are ca principal obiect de activitate „consultanţă pentru afaceri şi management”. De patru ori mai ieftină este deszăpezirea autostrăzii spre Ploieşti, deși diferențele nu se justifică.

Tot o firmă înfiinţată anul acesta, Eurocogen, a pus mâna pe un contract de aproape 1,8 milioane de euro: deszăpezirea unor DN-uri din Ilfov, Călăraşi şi Dâmboviţa.

„Ni s-a dat comandă şi au început să aducă din utilaje în baze. Undeva la 5-4 utilaje în funcţie de specificul fiecărui drum şi un încărcător pe fiecare bază”, spune Niculae Dobre, reprezentant SND Bucureşti Nord.

Jumătate din drumurile din Buzău vor fi curăţate de zăpadă de o firmă care anul trecut nu a avut niciun angajat, potrivit Ministerului de Finanţe. Reprezentanţii firmei spun că anul acesta au făcut angajări.

Pentru vestul ţării, compania de drumuri va plăti 2,5 milioane de euro pentru cei aproape 90 de kilometri dintre Remetea Mare şi graniţa cu Ungaria, de exemplu. Deszăpezirea se va face cu oamenii şi utilajele firmei Diferit SRL, al cărui nume a apărut în dosarul de corupţie al fostulul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Şi în zona Moldovei contractele au fost atribuite unor firme conduse de patroni cu probleme. Spre exemplu, patronul Florconstruct, care va curăţa drumurile din Vrancea, Suceava şi Neamţ, a fost acuzat de evaziune fiscală.

În judeţul Teleorman, deszăpezirea o va face celebra firmă Teldrum.

Potrivit Companiei de drumuri, în momentul în care vremea o va impune, instituţia are 740 de utilaje la dispoziţie cu care să se ocupe de deszăpezire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri