Percheziții în cinci penitenciare într-un dosar de înșelăciuni prin metoda „accidentul”

Data publicării:
politia deschinderi perchezitii-1

Peste 500 de polițiști IGPR și de la mai multe inspectorate județene deșfășoară percheziții în cinci penitenciare din țară.

Persoanele vizate sunt suspectate că înșelau persoane prin metoda „accidentul”. Astfel, suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar, unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor.

Penitenciarele în care se desfăşoară perchezițiile sunt cele din Galați, Iași, Craiova, Tulcea și Mărgineni-Giurgiu.

Polițiștii mai fac 42 de percheziții domiciliare și în județele Galaţi, Brăila, Ilfov, Ialomiţa, Vâlcea, Buzău, Caraş-Severin, Hunedoara, Suceava, Iaşi, Călăraşi şi în cinci sectoare din municipiul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat la Poliției Române, activităţile se desfăşoară în 78 de dosare penale. Persoanele depistate urmează să fie conduse pentru audieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri