Percheziţii la persoane suspectate că au furat maşini de lux din UE. Au fost găsite două vehicule în valoare de peste 100.000 de euro

Data publicării:
masina furata in ue, gasita in ialomita
Polițiștii au făcut percheziții în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti.

Poliţiştii au făcut, joi, 12 percheziţii în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, la persoane suspectate că au furat maşini de lux din state ale Uniunii Europene. Au fost găsite două autoturisme în valoare de peste 100.000 de euro.

Poliţiştii de investigaţii criminale, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Urziceni au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada august-octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi sustras, de pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, autoturisme de lux”, a transmis, joi, IPJ Ialomiţa, potrivit News.ro.

Poliţiştii au ridicat două autoturisme, în vederea continuării cercetărilor, în valoare de peste 100.000 de euro.

În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...