Video Percheziții la zeci de șoferi STB, suspectați că au furat peste o tonă de motorină și piese de schimb din societate

Data publicării:
sofer stb politie perchezitii duba
Foto: captură video Poliția Română

Poliţişti de la Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au efectuat joi 20 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

„Activităţile au fost desfăşurate în urma cercetărilor efectuate într-o cauză ce vizează sustragerea unor cantităţi importante de combustibil şi bunuri din patrimoniul unei societăţi de transport public. Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulţi angajaţi ai societăţii respective, cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani, ar fi sustras, în mod repetat, combustibil şi piese auto din incinta unei autobaze, prejudiciind astfel societatea comercială”, transmite Poliţia Capitalei.

Potrivit unor oficiali din Poliţie, în dosar sunt vizaţi 21 de şoferi de la Autobaza Nordului a STB, suspectaţi că ar fi sustras, în mod repetat, cantităţi importante de combustibil, dar şi diverse piese auto.

Furturile ar fi avut loc pe o perioadă mai lungă de timp, iar prejudiciul urmează să fie stabilit cu exactitate în cadrul cercetărilor.

În urma celor 20 de percheziţii domiciliare efectuate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care piese auto şi peste o tonă de lichid ce pare a fi motorină.

Persoanele vizate urmează să fie audiate.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, dar şi de sprijinul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...