Perdelele forestiere de la marginea drumurilor, un proiect care va da rezultate peste 10 ani

Data publicării:
perdele

Tot vreo zece ani au trecut de când Ministerul Mediului trebuia să se apuce de plantat copaci pe marginea autostrăzilor şi drumurilor naţionale dar abia anul acesta ar putea avea bani ca să cumpere puieţii. Aşa că vor mai trece nişte ierni până când şoselele vor fi protejate în faţa viscolului.

Perdelele forestiere pot fi extrem de utile dacă sunt plantate unde trebuie. Copacii din jurul oraşelor opresc praful, iar Capitala deja ar fi trebuit să aibă o centură verde despre care nu s-a mai auzit nimic de şase ani. Pe marginea şoselelor, copacii se transformă parazăpezi în timpul ninsorilor abundente. Nici despre legea care obliga Ministerul Mediului să planteze perdele forestiere pe marginea autostrăzilor şi drumurilor naţionale nu s-a auzit nimic timp de vreo zece ani. Însă Ministerul anunţă acum că, din primăvară, va demara marea împădurire a drumurilor României. De fapt, data exactă la care va fi demarată împădurirea depinde de proprietarii terenurilor care flanchează şoselele.

Dacă proprietarii decid să intre parte în proiectul de realizare a perdelelor forestiere, atunci putem să facem aceste perdele în aprilie, cel târziu în luna mai. Dacă nu, atunci va trebui să declanşăm procedura de expropriere”, spune Lucia Varga, ministrul delegat pentru Păduri.

Cei care acceptă ca perdelele forestiere să fie plantate pe terenul lor ar urma să fie despăgubiți în medie cu 1.000 de lei pe an. Iar puieții cumpărați de Ministerul Mediului vor costa 30 de milioane de lei.

Deși legea perdelelor forestiere există de un deceniu, abia anul acesta au fost alocate fonduri de la buget pentru punerea ei în vigoare. Iar Romsilva a dus astăzi calculele mai departe.

Ca să fie protejate de nămeți, drumurile din România trebuie să aibă de o parte și de alta 19.000 de hectare de pădure. 740 de hectare deja au fost plantate pe terenurile pe care le are Romsilva pe marginea drumurilor naționale. Pentru plantarea restului de păduri forestiere necesare ar urma să fie contractate companii private, ceea ce ar putea ridica factura plantării copacilor.

Potivit Romsilva, dacă programul de împădurire va fi demarat în aceastã primăvară, abia peste zece ani copacii vor fi suficient de mari cât să țină departe zăpada de spațiul carosabil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri