Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu și epoca modernă, descoperite la Biserica Neagră din Braşov

Data publicării:
biserica neagra - turism.brasovcity.ro

 

Arhitectul Marilena Manolache a afirmat că uu fost descoperite peste 1.400 de morminte, precum şi diverse obiecte valoroase din punct de vedere istoric, între care mai multe podoabe şi bucăţi de vase.

Cele mai importante descoperiri sunt două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea, una dintre acestea fiind întreagă şi având doi metri lungime, 80 de centimetri lăţime şi 30 de centimetri înălţime, fiind găsită chiar la intrarea principală de la Biserica Neagră.

De asemenea, arheologii au descoperit câteva gropi pentru provizii, care se presupune că ar data din secolul al XIII-lea, precum şi scheletul unui cal.

Toate obiectele găsite au fost transportate într-un depozit al Bisericii Evanghelice urmând ca, după restaurare, să fie duse la Muzeul de Istorie.

Şantierul arheologic va fi închis la sfârşitul lunii august, urmând să înceapă lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre.

Lucrările de reabilitare şi amenajare a curţii au început în 3 aprilie, în cadrul unui proiect derulat de Fundaţia „Salvaţi centrul istoric al Braşovului”, având ca membrii Primăria Braşov şi Biserica Evanghelică C.A. din România-Parohia Braşov. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un presupus călător în timp "dovedește" pentru creduli că vine din anul 6000, folosind o poză rudimentară pe...
Digi FM
Carmen Iohannis, apreciată pentru ținutele pe care le-a purtat în timpul vizitei în Coreea de Sud: „E...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Anne Hathaway și-a surprins total fanii. Reacţia actriței la un gol al echipei Arsenal a devenit virală. VIDEO
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Dinu Maxer, supărat după ce Smiley și Damian Drăghici au lansat piesa "S-a furat mireasa": "Mă deranjează! Am...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în "Titanic". Nici Celine Dion nu a vrut inițial să cânte...