Peste 40 de medici s-au alăturat chirurgului care a demascat problemele spitalului din Ploiești

Data publicării:
hol spital-16

Colegii acestuia fac apel la toate cadrele medicale din ţară să vorbească despre neajunsurile cu care se confruntă în spitale.

În total, 42 de medici s-au solidarizat cu doctorul Dan Oprea. Cu toţii au recunoscut că lipsa banilor este cea care îi îndeamnă să facă diverse compromisuri şi să ajungă chiar şi până la malpraxis, aşa cum a dezvăluit medicul din Ploieşti.

În prezent, o comisie a Ministerului Sănătăţii efectuează un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, iar concluziile anchetei vor fi prezentate public săptămâna viitoare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri